Sorin Ovidiu Vîntu despre legea grațierii: "O coterie de hoți de găini care se furișează noaptea să umfle orătănii"

276
1
Sorin Ovidiu Vîntu despre legea grațierii:
Sorin Ovidiu Vîntu a criticat pe blog proiectul de ordonanță de urgență privind grațierea. Fostul om de afaceri nu respinge necesitatea unei grațieri, dar critică modul în care au ales să o facă Liviu Dragnea și guvernul.


"Prima prostie uriașă a lui Liviu Dragnea a constituit-o lipsa totală de autonomie pe care i-a impus-o lui Grindeanu, lucru demonstrat de atitudinea penibilă de a-l accepta în timpul ședinței Guvernului al cărui premier era el, cel prezent, și nu Dragnea sau Iohannis.


A doua prostie uriașă a fost tentativa de a trece fraudulos, printr-o ordonanță de urgență, un decret de grațiere și niște modificări la Codul Penal și de procedură penală, folosind drept pretext supra-aglomerarea și condițiile subumane din penitenciare. 


Am folosit termenul de fraudulos nu în accepțiunea lui penală, ci în înțelesul moral al demersului comis prin cele două acte normative. Maniera la care s-a procedat este de tip mahala, pe sub masă și prin batistă. 


O coterie de hoți de găini care se furișează în toiul nopții să umfle orătăniile din curțile vecinilor, transformând astfel un act de clemență socială (mă refer la grațiere) într-o ordinărie de bodegă. În locul unei asumări politice transparente care să se încadreze într-o nouă și necesară abordare a filosofiei penale a respectivelor acte normative, ne-am trezit cu o fleașcă de decret de care nu beneficiază nici măcar găinarii și cu niște modificări la codul penal a căror singură "virtute" este starea de liniște de care are nevoie Dragnea pentru a pune în aplicare programul PSD, pe care numai el îl știe. 


Fără ca disprețul pentru Iohannis să scadă, înțelegând meschinăria motivelor care-l mână în luptă, apreciez totuși intervenția lui în această problemă", a scris Sorin Ovidiu Vîntu pe blogul lui.








Comentează știrea

costica
24 ianuarie 2017
Tocmai ai făcut o mare descoperire!

Castigi bani cu un subiect unic de film! Un film senzational si bani multi pentru tine! Povestea senzationala pentru Hollywood! Cel mai bun program de castigat bani! Suntem o echipa gata sa te ajute! Castigi bani cu cel mai bun subiect de film! Solicita acum detalii la adresa de email pacurarucostica1963@gmail com http://bit.ly/29ypMJN

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2634 secunde