Sorin Ovidiu Vîntu va fi eliberat mâine din Penitenciarul Jilava

134
< 1 min citire
Sorin Ovidiu Vîntu va fi eliberat mâine din Penitenciarul Jilava - sorinvantu-1367332086.jpg
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu va fi eliberat la termen, miercuri dimineață, din Penitenciarul Jilava, după ce a executat pedeapsa de un an de închisoare pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții penitenciarului.
În 21 iunie 2012, Vîntu a fost condamnat de Curtea de Apel București la un an de închisoare cu executare, pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță. Ulterior, la începutul lunii decembrie 2012, Comisia de la Penitenciarul Jilava i-a scăzut 33 de zile din pedeapsa primită. Astfel, omul de afaceri va fi eliberat la termen, în 1 mai, din Penitenciarul București- Jilava, scrie Mediafax.
Potrivit procurorilor, în perioada martie - aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin amenințare, pe Sebastian Ghiță să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunțarea unui contract cu scopul obținerii injuste, în folosul lor, de beneficii materiale cu consecința prejudicierii părții vătămate. Concret, constrângerea a fost realizată de către Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar prin amenințarea cu uciderea lui Sebastian Ghiță, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice, scrie Mediafax.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0367 secunde