Sute de seturi de căști audio, confiscate de polițiștii din Constanța. A fost întocmit și dosar penal

174
Sute de seturi de căști audio, confiscate de polițiștii din Constanța. A fost întocmit și dosar penal - 14-1565085673.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii constănțeni au ridicat sute de seturi de căști audio, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 28.000 de lei.

La data de 6 august a.c., polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime, împreună cu specialiști din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, au verificat, în Portul Constanța Sud Agigea, un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din București.

În urma controlului containerului, polițiștii au descoperit 240 de seturi de căști audio, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală a unei mărci înregistrate.

Bunurile, în valoare de aproximativ 28.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3208 secunde