TÂLHARII TERORIZEAZĂ CONSTANȚA! Iată cum vă puteți feri de ei

233
TÂLHARII TERORIZEAZĂ CONSTANȚA! Iată cum vă puteți feri de ei - politiarutieranoulsediu32-1366212343.jpg
Tâlhăriile afectează climatul de siguranță publică, numărul acestora fiind în creștere. De aceea, Poliția Constanța desfășoară o campanie de prevenire a acestor infracțiuni. 

O parte din cazurile de tâlhărie înregistrate ar fi putut fi evitate dacă victimele ar fi fost mai prevăzătoare. Astfel, polițiștii vă recomandă să țineți cont de următoarele sfaturi preventive:

- Înainte de a ieși din casă, luați în calcul faptul că siguranța dumneavoastră poate depinde și de alegerile în materie de vestimentație și accesorii pe care le faceți în ziua respectivă.

- Nu purtați ostentativ bijuterii (lănțișoare, brățări, cercei) care pot fi smulse și evitați să expuneți inutil copiii unor pericole, acceptând ca ei să poarte asupra lor, la școală, sau pe stradă bunuri cu valoare mare (telefoane mobile, bijuterii).

- Sfătuiți-i să nu se lase atrași în locuri izolate de către persoane necunoscute, indiferent de pretextul folosit de acestea și să manifeste prudență atunci când folosesc telefonul mobil în spații publice, putând deveni astfel, foarte ușor, ținta infractorilor, atenția distributivă fiind scăzută în timpul convorbirii telefonice.

- Dacă din diverse motive trebuie să circulați după lăsarea întunericului, ocoliți locurile neiluminate, necirculate ori în care se află unități cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice.

- Evitați gangurile, tronsoanele, străduțele lăturalnice sau terenurile virane, mai ales după lăsarea întunericului! Sunt zone în care acționează cu predilecție infractorii.

- Nu vă lăsați atrași în locuri dosnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei mai ieftine) și nu vă lăudați persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le aveți asupra dumneavoastră sau acasă.

ATENȚIE!

Pentru a facilita identificarea și prinderea infractorilor, încercați să rețineți cât mai multe dintre următoarele aspecte: ora comiterii infracțiunii, aspectul agresorului (vârsta aproximativă, înălțimea, constituția fizică, forma feței, culoarea părului, a ochilor, vestimentația, semne particulare), numele/poreclele folosite între agresori, tipul, numărul mașinii și direcția în care a plecat (dacă este cazul).

Nu protejați infractorii prin tăcere, dându-le prilejul să comită alte fapte cu violență. Sesizând imediat Poliția, sporiți șansele de identificare, prindere și pedepsire a infractorilor.

În cazul în care integritatea corporală sau viața vă sunt puse în pericol, renunțați la bunurile vizate de agresor.

În cazul în care sunteți martorul unei infracțiuni sau victima acesteia, apelați în cel mai scurt timp numărul de urgență 112 și rețineți cât mai multe date despre acea persoană!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2268 secunde