Tânără cu handicap, torturată timp de un an și jumătate chiar de mama ei. Ororile la care era supusă fata

772
1 min citire
Tânără cu handicap, torturată timp de un an și jumătate chiar de mama ei. Ororile la care era supusă fata - tanara-cu-handicap-1754058769.jpg
O femeie din Lipova a fost arestată preventiv, vineri, după ce anchetatorii au aflat că îşi chinuia fiica cu handicap de luni de zile, respectiv o bătea şi chiar o ţinea cu capul sub apă într-o vană în care erau spălate animalele, informează Agerpres.
Abuzurile ar fi avut loc cel puţin un an şi jumătate, între ianuarie 2024 şi iulie 2025, conform anchetatorilor. Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova a informat, printr-un comunicat de presă, că mama victimei este cercetată pentru "lovire sau alte violenţe în modalitatea violenţei în familie, în formă continuată".
Mama agresivă a fost reţinută joi
"Într-un mediu familial închis, inculpata B.M., în repetate rânduri, în condiţiile unei relaţii de autoritate exercitate abuziv de către inculpată, a aplicat acte de violenţă atât fizică cât şi verbală asupra fiicei sale majore, persoană cu handicap accentuat, vulnerabilă, lipsită de mijloace reale de apărare şi protecţie. Inculpata nu s-a limitat la lovirea persoanei vătămate cu pumnii şi palmele în zone vitale (zona capului), ci şi prin utilizarea unor obiecte dure sau prin imersia forţată a capului victimei într-o vană utilizată de regulă pentru spălarea animalelor, creând o stare generală de teroare în care victima a fost nevoită să trăiască, inculpata profitând fără milă de situaţia vulnerabilă în care se afla persoana vătămată (aceasta neputând vorbi, fiind diagnosticată cu surdo-mutitate, având probleme locomotorii, şi fiind, astfel, într-o situaţie de dependenţă faţă de inculpată)", se arată în comunicat.
Mama agresivă a fost reţinută joi, iar vineri judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Lipova a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0536 secunde