Taximetrist tăiat pe față de un client drogat

224
O cursă luată la primele ore ale dimineții era cât pe ce să se sfârșească dramatic pentru un taximetrist constănțean. Ieri, puțin după ora 5,00, dispeceratul unei firme de taxi din municipiul Constanța a apelat Serviciul unic de urgență pentru a semnala că unul dintre taximetriști a fost înjunghiat de un client. 

Ajunși la fața locului, respectiv la intersecția străzilor I. L. Caragiale și Corbului, polițiștii l-au găsit pe Ioan Duțu, de 61 de ani, plin de sânge. Bărbatul a povestit că a fost solicitat în zona Eliberării, de unde a luat un tânăr care i-a cerut să-l transporte până pe strada Corbului. Ajunși la destinație, în momentul în care mașina s-a oprit, în loc să scoată banii pentru a plăti cursa, tânărul, care stătea pe bancheta din spate, a scos un cuțit, l-a tăiat pe taximetrist pe față și l-a înțepat în brațul drept. Apoi, a coborât val vârtej din mașină și s-a ascuns în tufișurile din apropierea blocurilor. 

Taximetristul a povestit, în continuare, că a încercat să pornească în căutarea suspectului, dar sângera. 

El a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale, iar ulterior la Serviciul de Medicină Legală, unde s-a stabilit că necesită între 12 - 14 zile de îngrijiri medicale, dar că viața nu i-a fost pusă în pericol. În aceste condiții, suspectul este acuzat de loviri sau alte violențe. 

Până la închiderea ediției, polițiștii încă îl mai căutau pe agresor. Potrivit descrierii oferite de victimă, s-a stabilit că este vorba despre un tânăr de aproximativ

20 - 25 de ani, slab, cu părul ondulat, șaten spre blond, care în momentul infracțiunii purta un tricou alb și bermude. Mai mult, taximetristul a mărturisit că în momentul agresiunii părea să fie sub influența stupefiantelor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 22 Aprilie 2013
Stire din Cetățenești : Tupeu de taximetrist
Pagina a fost generata in 0.2529 secunde