Tentativă de jaf dintr-o bancă, precum în filme, în atenția Judecătoriei Mangalia

413
Tentativă de jaf dintr-o bancă, precum în filme, în atenția Judecătoriei Mangalia - xbancamangalia-1644928307.jpg

Articole de la același autor

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat acuzat că a lipsit de libertate angajatul unei unități bancare din Mangalia, în încercarea de a comite un jaf. Planul, inspirat din filme, nu i-a reușit însă.

Potrivit anchetatorilor, în data de 18 ianuarie 2022, în jurul orei 16.00, Adrian Marius B. a intrat într-o unitate bancară din Mangalia, având o mască de protecție chirurgicală pe față și o căciulă pe cap și i-a spus angajatului băncii că are o bombă asupra lui și o va detona dacă nu va primi toți banii din casierie. Ulterior, l-a sechestrat pe angajat până la intervenția firmei de pază și a Poliției. „După negocierea cu inculpatul, când acesta ceruse suma de 500.000 lei şi o maşină pentru a pleca de la locul faptei, organele de poliţie au reuşit să îl dezarmeze pe cel în cauză de un cuţit şi au stabilit că asupra sa nu exista de fapt nicio bombă. În cursul investigaţiilor inculpatul şi-a motivat acţiunea ilicită prin aceea că datora suma de 6.000 de lei unei bănci, iar că veniturile sale erau insuficiente pentru achitarea creditului”, au arătat procurorii.

Cazul a ajuns în atenția magistraților Judecătoriei Mangalia, care urmează să stabilească primul termen în proces. Suspectul se află în prezent în arest la domiciliu, fiind acuzat de tentativă de tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5954 secunde