Teribilistul care a promis bani unei cerșetoare, dacă își omoară copilul, A FOST REȚINUT!

289
Teribilistul care a promis bani unei cerșetoare, dacă își omoară copilul, A FOST REȚINUT! - 23728444541191615815283786889016-1628859401.jpg
Polițiștii l-au identificat pe tânărul care, în urmă cu câteva zile, s-a filmat în stațiunea Mamaia în timp ce arunca scaune de la balcon sau le promitea unor cerșetoare diverse sume de bani pentru a-și ucide copiii. Vlad O. a fost adus, vineri, 13 august, la sediul Poliției Mamaia, fiind reținut pentru 24 de ore.

„Sunt celebru, scoate-mă de aici! Cam asta are în gând, în acest moment, teribilistul din Mamaia. Deocamdată, este un pic reținut. Mai exact…de Poliție. Zilele precedente, pe internet, au apărut imagini în care un tânăr, dornic de faimă, se filma în următoarele ipostaze: a aruncat, de la balcon, o sticlă de șampanie spre două fete și un scaun pe mașinile parcate; i-a promis unei mame o sumă de bani pentru a-și ucide fiul; i-a aruncat ochelarii de vedere unui tânăr peste balcon; a provocat persoane din preajma sa; a încercat să sugrume un tânăr, folosind o tehnică de lupte.

În acest moment, el a fost reținut, pentru 24 de ore. Va trebui să explice motivele pentru care a avut acest comportament, deși nu există o logică în tot ce a făcut. Un asemenea comportament este complet intolerabil. Dacă vrei să fii celebru sau vrei să fii apreciat, fă-o legal și într-un mod civilizat”, au transmis reprezentanții Poliției Române, în spațiul online.

Reamintim că filmulețele care îi înfățișau pe tânărul din București și prietenii săi, în timp ce se distrau prin stațiunea de pe litoralul românesc, distrugând lucruri sau bătându-și joc de oameni au fost făcute publice de ei, pe rețelele de socializare, de unde au fost preluate de opinia publică. Polițiștii s-au autosesizat în urma apariției imaginilor în spațiul public. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2871 secunde