Topul abaterilor de la lege sancționate de Poliția Locală Constanța: „În continuare, acestea sunt capul de afiș”

888
2 min citire
Conducătorii auto din municipiul Constanța au fost printre cei mai sancționați în anul 2024, de către echipajele Direcției Generale Poliția Locală (DGPL). Majoritatea abaterilor de la lege au fost surprinse de camerele de supraveghere.
În topul infracțiunilor sesizate anul trecut se află cele la regimul circulației. În continuare, acestea sunt capul de afiș. Foarte multe dintre aceste fapte sunt constatate prin prisma camerelor de supraveghere pe care le avem montate, în momentul de față, în municipiul Constanța", a declarat Ionuț Dumitru, comandantul DGPL pentru Antena 3 Constanța, parte a trustului de presă Cuget Liber.
Sistemul de supraveghere video al municipiului Constanța s-a dovedit un instrument esențial în monitorizarea traficului și prevenirea infracțiunilor. Poliția Locală planifică extinderea acestui proiect prin amplasarea mai multor camere de luat vederi, ceea ce va permite sancționarea unui număr mai mare de abateri, dar și creșterea siguranței cetățenilor.
Tulburarea ordinii și liniștii publice ocupă locul doi în clasamentul infracțiunilor, fapt ce poate fi explicat de amploarea evenimentelor publice care au fost organizate atât în sezonul estival, cât și extrasezon, în municipiul Constanța.
Pe locul trei se situează problemele legate de ocuparea locurilor de parcare. În ciuda campaniilor de informare și a recomandărilor pentru soluționarea amiabilă a acestor situații, polițiștii primesc zilnic numeroase sesizări în acest sens.
Locurile de parcare reprezintă în continuare o mare problemă pentru conducătorii auto. În primul rând, avem șoferii care își înghesuie mașinile oriunde găsesc loc, de cele mai multe ori încurcând traficul rutier sau pietonal. În al doilea rând, sunt șoferii care parchează pe locurile cumpărate de alte persoane, cât timp acestea sunt plecate.
Poliția Locală încurajează constănțenii să lase un număr de telefon vizibil în parbriz, pentru ca eventualele conflicte legate de parcare să fie rezolvate între părți, fără intervenția autorităților.
Din păcate, metoda preferată de cetățeni este aceea de a apela la Poliția Locală, chiar dacă există un număr de telefon lăsat în dreptul parbrizului autovehiculului respectiv", a explicat directorul Poliției Locale Constanța, Ionuț Dumitru.
Acesta a mai subliniat că numărul de petiții a crescut cu 15% față de anul 2023, ceea ce înseamnă că cetățenii au încredere în modul de intervenție al Poliției Locale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0406 secunde