Trei persoane au fost găsite decedate într-un imobil din centrul Capitalei

173
O familie a murit în casă, intoxicată cu monoxid de carbon, corpurile lor neînsuflețite fiind găsite în această dimineață, într-un imobil din zona Lizeanu.

La locul tragediei s-au deplasat mai multe echipaje SMURD, între care și ambulanțe de Terapie Intensivă, medicii încercând resuscitarea celor trei persoane, mamă, tată și fiu. Manevrele au eșuat, însă, iar cei trei au fost declarați morți.

Poliția a blocat traficul în zonă, iar celelalte persoane din imobil au fost evacuate.

Zona în care s-a produs tragedia este una în care se află în principal case naționalizate, locuite de persoane cu venituri foarte reduse. O primă ipoteză este că în casa familiei se afla o sobă care nu a funcționat cum trebuie, cele trei persoane intoxicându-se fie cu fum, fie cu gaze.

Medicului Bogdan Oprița a declarat, la România TV, că victimele sunt doi adulți "de aproximativ 40 de ani" și un tânăr de aproximativ 20 de ani: "Victimele erau decedate de ceva vreme. Foarte probabil este vorba de gaze de ardere incompletă, dar asta o vor stabili cei de la medicină legală".

Totuși, vecinii spun că victimele sunt doi bătrâni bolnavi și un băiat de 16 ani. Tragedia a fost constatată de al doilea băiat al familiei, care a sosit miercuri dimineață acasă și nu a putut intra, ușa fiind blocată. Bărbatul a apelat 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj de descarcerare care a spart ușa, cele trei cadavre fiind găsite înăuntru. Pompierii au dezvăluit că în casă mirosea puternic a gaz, fiind nevoie să se intervină cu măști de gaze.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2002 secunde