Trenuri patrulate de polițiști. Iată ce au găsit

280
1
Trenuri patrulate de polițiști. Iată ce au găsit - cfrvagontrenderaiatpoarta6politi-1432479302.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii din întreaga țară și-au îndreptat atenția, în ultimele zile, asupra infracțiunilor comise în trenuri și în preajma stațiilor CFR. Drept pentru care, potrivit Poliției Române, peste 500 de oameni ai legii au patrulat în zona stațiilor, triajelor de cale ferată și pe trenurile de călători.

În urma acțiunii, au fost depistați zeci de cerșetori, șapte minori lipsiți de supraveghere, un bolnav psihic dar și numeroși contravenienți - persoane fără bilete sau care făceau comerț ilegal. Aceștia au fost amendați cu peste 20.000 de lei.

Astfel de acțiuni se vor intensifica în perioada următoare, în contextul în care se apropie și sezonul estival și numeroși turiști din țară se vor îndrepta spre litoral sau spre zonele de vacanță cu trenurile. 

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 20 Mai 2015
Stire din Eveniment : Femeie tâlhărită pe stradă
Pagina a fost generata in 0.3739 secunde