Trimis în judecată pentru că a vrut să dea șpagă unui polițist

1084
2 min citire
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus trimiterea în judecată a lui Șaban Titi pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală și dare de mită în formă calificată.
Potrivit rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată, la data de 19 mai 2010, Șaban Titi ar fi fost depistat la volanul autoturismului proprietate personală conducând sub influența băuturilor alcoolice pe drumurile publice din orașul Babadag.
Polițiștii spun că inculpatul ar fi avut în sânge o alcoolemie de 1,25 grame la mie. Procesul-verbal de constatare a infracțiunii a fost înregistrat la Poliția orașului Babadag, fiind întocmit un dosar penal, repartizat unui agent de poliție din cadrul acestei instituții.
Se pare că, încă din data de 19 mai 2010, Șaban Titi i-a sugerat lucrătorului de poliție să "rezolve" problema astfel încât el să nu fie trimis în judecată, la fel procedând și în datele de 20.05.2010, res-pectiv 21.05.2010. Numai că polițistul îl denunțase deja și imediat a fost organizat flagrantul. Șaban Titi a fost surprins în timp ce a oferit lucrătorului de poliție, la sediul Poliției orașului Babadag, suma de 1.000 lei, pentru a nu înregistra dosarul penal în care era cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice cu o alcoolemie  peste limita legală.
Tribunalul Tulcea, la propunerea procurorului, a dispus arestarea preventivă a lui Șaban Titi pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, numai că magistrații de la Curtea de Apel Constanța au înlocuit măsura arestării cu aceea de a nu părăsi țara.
Procurorii tulceni spun că dosarul a fost trimis spre competentă soluționare la Tribunalul Tulcea, inculpatul riscând pedepse între 1 și 5 ani pentru infracțiunea la regimul rutier și între 6 luni și 5 ani, cu majorarea acestui maxim cu până la 2 ani pentru infracțiunea de corupție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.035 secunde