În cadrul exercițiului HISTRIA 15

Trupele speciale ale Armatei și MAI, operațiune de comando la Constanța

1302
3
Trupele speciale ale Armatei și MAI, operațiune de comando la Constanța - exercitiumilitarbabadagpuscasmar-1442338289.jpg

Articole recomandate

Dobrogea va fi sub asediul trupelor militare. Tancuri, elicoptere de luptă, nave de război și mii de soldați vor duce o luptă pe viață

și pe moarte pentru a respinge atacurile inamice pentru ocuparea zonei. Mai mult, trupele speciale vor gestiona o situație de criză în Constanța, urmând să evacueze un obiectiv diplomatic amenințat de atacuri teroriste.

Aproximativ 7.000 de persoane, cu aproape 800 de mijloace tehnice, vor participa la exercițiul inter-instituțional, de nivel strategic, HISTRIA 15, ce se desfășoară, în perioada 7-18 septembrie, pe teritoriul României, o mare parte din aplicație urmând să aibă loc în Dobrogea.

Premergător începerii exercițiului, militarii și tehnica se vor deplasa în cele nouă poligoane și raioane, unde se vor desfășura activități practice. Exercițiul este condus de Ministerul Apărării Naționale, prin Statul Major General, în cooperare cu instituții din cadrul Sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională.

Este pentru prima dată după 1990 când, atât la nivel strategic, cât și la cel operativ și tactic, în procesul de planificare, conducere și execuție sunt persoane din cele 12 ministere și servicii care formează Sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

Scopul exercițiului este de a antrena structurile de conducere și execuție la nivel național pentru planificarea și executarea unei game diversificate de misiuni, pe baza unui scenariu fictiv, complex, adaptat mediului de securitate actual, în conformitate cu legislația națională în domeniul apărării și securității naționale și în corelație cu prevederile Cartei ONU și articolelor 3, 4 și 5 ale Tratatului Atlanticului de Nord.

Conform scenariului, România va răspunde gradual riscurilor și amenințărilor la adresa securității și integrității teritoriale. Măsurile de răspuns la criză și apărarea națională se vor adopta în condițiile implicării NATO și UE.

Histria 15 este conectat la Trident Juncture 15, unul dintre cele mai mari exerciții NATO din ultimii ani.

Dobrogea, câmp de tragere

În perioada 15-18 septembrie, în cadrul exercițiului inter-instituțional de nivel strategic HISTRIA 15, în poligoane și locații din Constanța și Tulcea, se vor derula o serie de activități în teren, astfel:

- miercuri, 16 septembrie, începând cu ora 10.00, pe brațul Sfântu Gheorghe al Dunării, în dreptul localității Mahmudia, județul Tulcea - Acțiunile Grupului Amfibiu Tactic Fluvial pentru neutralizarea unui desant aerian inamic.

- joi, 17 septembrie, de la ora 15.30, în Dana militară a Portului Constanța - Acțiunea combinată a forțelor și mijloacelor MAI-MApN pentru gestionarea unei situații de criză și Acțiunea Forțelor pentru operații speciale (FOS) pentru evacuarea unei ambasade amenințate.

- joi, 17 septembrie, de la ora 17.15, în poligonul Babadag, județul Tulcea - Exercițiu tactic întrunit cu trageri de luptă pentru ducerea luptei de apărare pe aliniamente intermediare. 

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

colonelul
16 septembrie 2015
armata

ma bucur ca militarii nosti se antreneaza dar va asigur ca in caz de razboi ,chiar cu un trib din africa,ne bat aia de ne suna apa in cap

Armata
16 septembrie 2015
Trib

Colonele,ne bat aia cu strigaturi.Care armata?Asta de acum pline de ofiteri care freaca menta prin fel de fel de birouri?Hai sa fim seriosi.Ne bat si copii de trupa din China.... Razboaiele se duc inca cu soldati nu cu toasi'colonei.

Răspuns la: armata
Adăugat de : colonelul, 16 septembrie 2015
ma bucur ca militarii nosti se antreneaza dar va asigur ca in caz de razboi ,chiar cu un trib din africa,ne bat aia de ne suna apa in cap

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.308 secunde