Pe 4 noiembrie, Daria Kraus, tânăra sportivă de 14 ani legitimată la Clubul Marina Constanța, a participat la Campionatul Mondial de Ju-Jitsu din Abu Dhabi, unde a obținut titlul de vicecampioană mondială, pierzând finala la limită, cu scorul 12-9.
Pe fondul unei lupte cu kilogramele pentru a corespunde categoriei de 52 kg, având nenumarate ore de antrenamente intens, înfruntand la o vârstă fragedă emoțiile puternice generate de prezența la o competiție de mare anvergură în Emiratele Arabe Unite, luptând pe Mubadala Arena în Abu Dhabi - capitala sportului Ju Jitsu - Daria a intrat perfect în concurs și a demonstrat încă odată calitățile de mare campioană. A fost favorita competiției, dar în finală după un meci foarte strâns, în care a dominat în fața unei atlete din Muntenegru, a pierdut la limită datorită erorilor de arbitraj. Cu toate acestea, deși a pierdut titlul mondial, Daria a câștigat inimile concurenților, antrenorilor și spectatorilor, prin calitățile ei de sportiv, având un stil de luptă clar și corect. Pentru a participa la această competiție, Daria a fost susținută de Lions Club Constanța Balkanica și Robmet România.
Până în prezent, Daria Kraus a obținut în jur de 55 de medalii, cucerind deja titlul de vicecampioană mondială în 2019, cel de campioană europeană, tot în 2019, multiplă campioană națională, din 2018 până în prezent.