Un sfert de secol de Poliție Militară

722
1
Un sfert de secol de Poliție Militară - unsfertdesecoldepolitiemilitara-1431871624.jpg
Zilele acestea, s-au împlinit 25 de ani de la înființarea primelor unități și subunități de Poliție Militară din Armata Română. Specialitate militară relativ tânără, aceasta și-a căpătat valențele de armă de elită prin profesionalismul, exigența, competența și rezultatele obținute în îndeplinirea misiunilor specifice de respectare a legilor și regulamentelor, păstrarea ordinii și a disciplinei militare, controlul și îndrumarea circulației și paza și apărarea obiectivelor militare sau de interes militar.
 
În cadrul misiunilor de pe teritoriul național sau din teatrele de operații, Poliția Militară dobândește o tot mai mare pondere și importanță. Prin participarea la aceste misiuni, Poliția Militară românească și-a dovedit capacitatea de adaptare la situațiile concrete și de cooperare eficientă cu structurile similare din țările NATO. 


"Polițiștii militari din cadrul Forțelor Navale au participat cu mult pro-fesionalism la îndeplinirea misiunilor specifice, rezultatele obținute con-tribuind concret și în mod direct la aprecierile foarte bune ale partenerilor interni și externi. Astăzi, Poliția Militară se prezintă ca o instituție modernă, flexibilă și eficientă, cu o misiune a cărei importanță este conștientizată de tot personalul Ministerului Apărării Naționale", a fost mesajul șefului Statului Major al Forțelor Navale, dr. Alexandru Mîrșu.


Comentează știrea

Dan
18 mai 2015
tancuri

Am indeplinit stagiul militar intr-un regiment mecanizat din Bucuresti, iar in 1989 eram cu arma in mana in intersectii cautand ,,teroristi,,. Vreau sa mentionez ca atunci armata romana avea tancuri si transportoare blindate garate in hangare dar functionale si pregatite pt. nevoile armatei. Atunci, militarii in termen invatau cum sa manuiasca armamentul din dotare si erau trecuti prin examenul vietii cel de trecere de la baiat la un adevarat barbat. In ziua de astazi, tinerii de 20 de ani se trezesc la ora 12 ziua, habar nu au sa-si spele o haina sau sa calce o camasa. Asa am ajuns in situatia in care tinerii de azi nefiind trecuti prin experimente si mai dificile se casatoresc si daca dau un pic de greu divorteaza si stau pe spatele parintilor. Nu generalizez ca nu toti sunt la fel, dar in marea majoritate exista acest sentiment de agatare de parinti fara sa se mai preocupe de altceva decat de cluburi si distractie.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3135 secunde