Ieri dimineață

Un șofer băut a intrat cu mașina într-o casă (galerie foto)

2228
Un șofer băut a intrat cu mașina într-o casă (galerie foto) - 44ff9ca47147d8806ceb9b1feb604035.jpg
Ieri dimineață, un șofer din Constanța, care se afla ub influența băuturilor alcoolice, a intrat cu autoturismul în peretele unei case, după care a fugit de la locul accidentului. El a fost găsit după câteva ore de polițiștii de la Rutieră, cărora le-a spus că s-a grăbit să plece, deși știa că a făcut ceva grav, pentru că avea copilul singur acasă.

Polițiștii de la Rutieră au fost sesizați, ieri dimineață, în jurul orei 8,50, prin 112, că o mașină a intrat în peretele unei case de pe strada Nicolae Filimon, din Constanța, iar șoferul a demarat în trombă, părăsind locul accidentului.
Oamenii legii care s-au deplasat la fața locului au constatat că peretele casei cu numărul 31, de pe strada Nicolae Filimon, era distrus pe o porțiune de aproximativ un metru, locatarii imobilului spunând că au fost speriați de moarte când au auzit bubuitura. Peretele distrus aparținea bucătăriei casei, astfel că nu era greu ca cineva să fie rănit în urma acestei "intervenții în forță" a șoferului.
Polițiștii de la Rutieră au demarat cercetările și, după doar câteva ore, bărbatul care produsese accidentul a fost adus la sediul Poliției, pentru a da declarație.
Polițiștii spun că Valentin Ilie, de 37 de ani, se afla sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, și conducea un autoturism marca Dacia 1310, cu numărul de înmatriculare CT-35-SGV. În timp ce se deplasa pe strada Nicolae Filimon, la intersecția cu strada Nicu Mandoi, pe fondul neatenției în conducere, el a pierdut controlul volanului, intrând în peretele casei respective.
În fața polițiștilor de la Rutieră, Valentin Ilie a declarat că a fugit de la locul accidentului pentru că și-ar fi lăsat copilul mic acasă, nesupravegheat, și a vrut să ajungă mai repede la el.
Agentul principal Cristina Vasile, purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliției Rutiere Constanța, ne-a declarat că bărbatului i-a fost reținut permisul pentru o perioadă de 90 de zile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2682 secunde