"Zebre" noi pentru pietonii din Constanța

752
2
Constănțenii vor mai multe treceri de pietoni, iar în cererile adresate Primăriei Constanța își motivează doleanțele invocând fie faptul că este o distanță considerabilă până la marcajul pietonal, fie că sunt mulți copii în zonă și trebuie să li se asigure traversarea străzii în siguranță, dar și că "toată lumea din zonă traversează printr-un anumit loc, pentru că este mai aproape de piață și exact acolo ar trebui să fie trasat marcajul pietonal" (se arată într-o solicitare). Deși justificări valabile, nu sunt singurele de care țin cont Poliția Rutieră și administratorul domeniului public. Așa se face că nu toate solicitările depuse de constănțeni primesc aviz favorabil. 

Trei marcaje pietonale noi, "desenate" la vară

De îndată ce condițiile meteorologice o vor permite, în municipiul Constanța vor fi "desenate" trei noi marcaje pietonale. În cazul acestora, după cum ne-a declarat Lucia Andrei, din cadrul SC Confort Urban SRL, au fost urmați toți pașii birocratici, au fost obținute toate avizele, inclusiv de la Poliția Rutieră.

O trecere de pietoni va fi realizată pe Șoseaua din Vii, în dreptul imobilului de la numărul 39, unde funcționează Grădinița nr. 37. Această trecere de pietoni a fost aprobată tocmai datorită învecinării cu unitatea de învățământ și faptului că nu există o alta pe o distanță considerabilă.

De asemenea, urmează să fie trasat un marcaj pietonal și pe strada Atelierelor, în dreptul celor două puncte de lucru ale Serviciului de Taxe și Impozite.

"Este nevoie de o trecere de pietoni, pentru că ești pus în situația de a trebui să mergi urgent de la un punct de lucru la celălalt, de peste drum și o iei la fugă, prin fața mașinilor. Nu este normal așa ceva!", ne-a sesizat un constănțean întâlnit în zonă.

O trecere de pietoni va apărea și pe strada Ștefăniță Vodă, în dreptul unității militare.

Pe str. Mihai Viteazu și Șos. Mangaliei NU se face trecere de pietoni!

Constănțenii au solicitat înființarea unei noi treceri de pietoni și pe strada Mihai Viteazu, în apropierea intersecției cu strada Dimitrie Bolintineanu, invocând apropierea de stația RATC. Polițiștii rutieriști au dat aviz negativ, invocând faptul că există alte treceri de pietoni în zonă.

Aviz negativ a primit și solicitarea constănțenilor de a fi înființat un marcaj pietonal pe Șoseaua Mangaliei, în zona Abator. Pe de o parte, în zona respectivă parcările de pe marginea carosabilului au fost plătite, astfel că administratorul drumului nu poate să le desființeze, iar pe de altă parte, Poliția Rutieră a refuzat, motivând că vizibilitatea șoferilor este redusă în zonă și există un pasaj subteran care poate fi utilizat.

Ce demersuri trebuie făcute

Pentru a solicita înființarea unei treceri de pietoni trebuie adresată o cerere scrisă Primăriei Constanța, în care să se precizeze locul și motivația.

"Noi analizăm solicitarea, o înaintăm și Poliției Rutiere. Polițiștii țin cont de fluxul de pietoni și de autoturisme, de distanța față de alte treceri de pietoni, de corelarea cu stațiile Regiei Autonome de Transport în Comun sau dacă în apropiere este vreo curbă, de vizibilitate etc. După ce sunt analizate toate aceste aspecte, Poliția Rutieră își dă avizul și adresa se întoarce la noi pentru a intra în execuție", a explicat Monica Vodă, șefa Serviciului Tehnic din cadrul SC Confort Urban SRL.

Comentează știrea

jean valjean
8 februarie 2013
Politia Rutiera

in zona Abator există un pasaj subteran care poate fi utilizat ??????? nu va este rusine???? sa treceti voi pe acolo cu nevasta si copilul.....si apoi sa spuneti daca poate fi utilizat sau nu.....deseuri umane ce sunteti.....

You
8 februarie 2013
pasaj modern

ar trebui sa va razganditi in privinta pasajului de la abator(posta) ...acolo este toaleta !! Nu poate fi utilizat ca reprezinta wc-ul bishnitzarilor si a tuturor boschetarilor din zona !

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 06 Februarie 2013
Stire din Eveniment : Polițiștii rutieri  continuă "pânda"
Pagina a fost generata in 0.311 secunde