Din sistemul corporatist, la artă! Elmas Dincă: "Important este să-ţi duci visul mai departe, să-l împlineşti!"

2308

Articole de la același autor

Marele actor Gheorghe Dinică l-a întrebat, jovial, acum câţiva ani, înainte de plecarea în marea Călătorie, pe un interlocutor care încerca să fie interesant: „Ştii ce am eu şi tu nu vei avea niciodată?”. Iar după previzibila şi tânta ridicare din umeri a interlocutorului, a venit şi răspunsul maestrului. Sec, simplu, savuros în acelaşi timp: „Talent!”.

Se spune că fiecare om, în meseria sa, poate fi un artist în felul său, un artist al scenei, al literaturii, al ştiinţelor exacte, al sportului, al diplomaţiei, că fiecare are talente ascunse, care pot ieşi la suprafaţă când nici nu te aştepţi. Sau niciodată… 




Sunt şi situaţii, rare, însă extrem de spectaculoase, în care persoane care au excelat într-un domeniu, care au performat, să zicem, în matematici sau în economie, au schimbat „macazul” şi au ales să-şi modifice radical coordonatele vieţii. Un astfel de caz este cel al constănţencei Elmas Dincă, fost corporatist de top, care a renunţat la o carieră printre străini şi şi-a găsit drumul, liniştea şi vocaţia acasă, în mijlocul familiei, printre prieteni, respirând şi trăind prin artă. Şi-a transformat casa în atelier de lucru, pretutindeni fiind tablouri, vopseluri, produse craft şi hand-made, iar interviul acordat ziarului „Cuget Liber”, la reşedinţa personală din strada „Cuza Vodă”, este unul ieşit din tiparele clasice.

- Stimată doamnă Elmas Dincă, ştiam despre dumneavoastră că sunteţi un corporatist de marcă, activând peste mări şi ţări. Când colo, văd că aţi schimbat costumul office şi computerul cu pensula. Cum a fost posibil aşa ceva, ce v-a determinat să luaţi o asemenea decizie radicală?

- În urmă cu trei ani, a intervenit o schimbare profundă, cum s-ar spune, am schimbat „macazul”. Până atunci, am lucrat ani buni, şi cu folos, în domeniul petrolier, economist, la o firmă multinaţională, manager resurse umane. Ultima oară, am activat la o firmă din Cipru, în sistem corporatist.

Când m-am întors la Constanţa, am zis: „Şi acum, eu ce fac?”. N-am prea găsit de lucru, în ceea ce mi-am dorit, aşa că am început cu o preocupare: pictura pe numere. 




Să vă povestesc cum a fost cu prima comandă. Se făcuse ora 22.00, când l-am întrebat pe soţul meu, care venise de la ora 17.00, ce caută la ora aceea acasă? Nici nu realizasem cât este ceasul, aşa de implicată am fost în acel desen. Şi atunci, am decis să las definitiv economia şi să trec la artă.

- Şi vă dedicaţi toată energia picturii?

- În acest moment, da, mă ocup doar de artă. Activez pe PFA (n.r. - persoană fizică autorizată), program full-time. Sunt prezentă pe Facebook, Instagram, TikTok, nu prea am ieşit până acum în lumea reală. 




- Cum v-aţi descoperit această pasiune? Faceţi parte din vreo uniune sau asociaţie a artiştilor? Pe când o expoziţie?

- Mi-aţi adresat deja trei întrebări, vă voi răspunde pe rând. Nu fac parte din nicio asociaţie, nu am nicio formă de colaborare, sunt pe cont propriu, „lup singuratic”. Pentru a deveni membru al Uniunii Artiştilor Plastici, trebuie să ai studii superioare de specialitate, iar eu nu am. Pasiunea vine din copilărie, ciclul gimnazial l-am făcut la „Regina Maria”. După aceea, nu am mai avut şansa de a continua, şcoala de arte se oprea în clasa a VIII-a şi atunci m-am dus la Liceul „Mihai Eminescu”, era mai răsărit la acel moment. Apoi, pentru că îmi plăceau matematica şi partea financiară, am zis să mă fac economist.

Am mai avut o tentativă de a intra într-o asociaţie, m-a întâmpinat un domn, căruia i-am arătat nişte lucrări. Aveam un desen în creion, cu trei personaje, mi-a spus să măresc imaginea pe copil. A rămas surprins!

Şi-a chemat un coleg şi a spus: „Vino să îţi arăt un talent!”. Dar acela a fost şi începutul, şi sfârşitul meu în respectiva asociaţie. Nu toată lumea s-a bucurat şi nu am acceptat să activez într-un mediu ostil. Am spus ok, nu e de mine, voi fi pe cont propriu.

În privinţa unei expoziţii, îmi doresc foarte mult acest lucru şi sunt convinsă că într-un viitor apropiat se va concretiza şi această idee, trebuie să am un număr minim de lucrări. Voi opta pentru un spaţiu privat, poate chiar în noul sediu al ziarului „Cuget Liber” şi al postului TV Antena 3 de Constanţa. 




- Cât munciţi pentru un tablou? Aveţi şi ajutoare în familie?

- Depinde de comandă, de ceea ce trebuie făcut, fiecare tablou are specificul său. Dar mai puţin de o săptămână în niciun caz nu se poate. De exemplu, am primit comenzi de portrete, e acolo hiperrealism. La un moment dat, trebuie să iei pauze, pentru că, pur şi simplu, nu mai vezi cum trebuie. Şi atunci, îl rog pe soţul meu să-şi spună părerea, cum i se pare „şantierul”. Pot interveni blocaje, iar atunci orice opinie despre un amănunt pe care nu-l sesizezi este binevenită. Mereu se găseşte câte ceva care trebuie retuşat.

Dar am avut şi lucrări care au ieşit, cum se spune, „din prima”, cum este cazul unei picturi pe textilă. Mai exact, numele unei trupe de rock pictat pe o geacă de blugi, cu o vopsea specială, care nu se sigilează.

Sunt mândră de tablourile pe care le-am realizat pentru export, pentru că am trimis lucrări în ţări străine. De asemenea, tablourile după imagini cu Freddie Mercury în concert sau „Nole” Djokovic pe terenul de tenis, în mărime naturală, au atras nu numai multe aprecieri, ci şi comenzi.

- Vă limitaţi doar la pictură sau încercaţi să vă „aventuraţi” şi pe alte paliere ale artei?

- Pictura este marea mea pasiune, lucrez în acrilic, cărbune, dar confecţionez şi produse din sfera craft / hand-made. Nu m-am născut învăţată, încerc să mă perfecţionez continuu, să preiau cât mai corect şi cât mai multe elemente, astfel încât lucrările să iasă perfect, să aibă succes la public. 




- Dar muza, sursa de inspiraţie, motivul, aşa cum spunea pictoriţa Ann, din „Accidentul” lui Mihail Sebastian, de unde vin?

- Mă inspir şi după alte lucrări, însă în stilul meu, sau poate să îmi vină pur şi simplu o idee. De exemplu, ies cu soţul la plimbare, văd un copăcel, o floricică şi atunci zic să-l pictez. Poţi porni la drum cu o idee, cu un concept, iar pe drum să intervină ceva care să îţi schimbe viziunea. Dacă văd o floare şi consider că e musai să o pictez, s-a terminat cu plimbarea! Hai mai repede acasă, să încep proiectul. Iar odată ajunsă acasă, nici nu mai apuc să fac ordine, uit să şi mănânc, uit de toate. Hrană spirituală!

- În încheiere, cum merg vânzările? Ce spuneţi, se poate trăi din artă?

- Sunt mari pictori care, în timpul vieţii, au vândut un tablou. Sau poate niciunul! Ei bine, eu am vândut tablouri, mai mici sau mai mari, şi în România, şi în străinătate. Am site-ul meu de comenzi, sunt prezentă pe internet, mai puţin, cum spuneam, în viaţa reală. Familia mea nu trăieşte din artă, însă este un mod extraordinar de plăcut să îţi trăieşti viaţa aşa cum doreşti. Important este să-ţi duci visul mai departe, să-l împlineşti!

- Doamnă Elmas Dincă, mult succes în activitate!

- Vă mulţumesc! 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2894 secunde