Adrian Pătulea, "blondul rebel" din atacul Farului. "Iubesc Constanţa şi pe fanii alb-albaştri"

-Adi, povesteşte-ne puţin despre copilăria ta. Ce îţi mai aduci aminte şi cum a fost?

-Ai atins un punct sensibil. Voi spune adevărul aşa cum a fost el. Având fraţi mai mari, ei m-au învăţat cu greul de mic. Dacă îţi vine să crezi eram luat de ei pe stradă şi pus să mă bat cu alte persoane. Exact cum se întâmplă la luptele de câini. Se puneau pariuri. Eu aveam o abilitate sportivă destul de bună şi mă băteam cu copii mai mari decât mine. După mai multe bătăi începi să realizezi că, de fapt, lupta nu este câştigată de pumni. Lupta este câştigată dacă în momentul acela tu eşti hotărât să nu renunţi. Reuşeam să îmi înving adversarii şi au început să îmi ia frica toţi. Eu m-am născut în Târgovişte şi ajunsesem să controlez tot ceea ce se întâmplă în cartierul în care locuiam. Lucrurile astea s-au întâmplat până la vârsta de 14 ani, atunci când am realizat că nu este în regulă ce se întâmplă. În sufletul meu încercam să mă corectez şi mi-am impus să fac asta. La un moment dat, am fost abordat de unii interlopi care au vrut să mă pună să fac anumite lucruri ilegale şi atunci m-am oprit. Şi aşa m-am apucat de fotbal.

-Cum a fost trecerea de la viaţa de cartier la viaţa adevărată de sportiv?

-Am reuşit să semnez cu Rapid Bucureşti şi atunci mi s-a schimbat total viaţa. Mi-am schimbat modul de a gândi. Era greu pentru mine să realizez ce înseamnă profesionalismul. La 16 ani am ajuns la echipa mare a Rapidului şi am simţit ce înseamnă nivelul Ligii Întâi. Giuleştiul pentru mine înseamnă acea galerie minunată pe care am simţit-o pe pielea mea. Acele momente minunate pe care le-am trăit cu coechipierii în cupele europene. Din păcate, acel sentiment pe care l-am avut în interior, a fost clădit doar în jurul unei singure echipe. Mă refer la echipa care îi avea în componenţă pe Nae Stanciu, Mutica, Iencsi, Jean barbu, Răzvan Lucescu, Daniel Pancu, Şumudică şi aşa mai departe. O generaţie extraordinară. Rapidul de astăzi nu mai are spirit. Pentru aceşti jucători nu există ideea de Rapid Bucureşti.

- La un moment dat ai părăsit fotbalul românesc şi ai plecat în Anglia, acolo unde ai jucat câţiva ani buni. Ce ai simţit?

- Sincer îţi spun că mă felicit pentru acel pas pe care l-am făcut. Am plecat dintr-un fotbal destul de bun, eram un jucător bine văzut, doar că am simţit că vreau mai mult. După o experienţă scurtă în Emiratele Arabe Unite, aproximativ jumătate de an, am plecat în Marea Britanie. Acolo mi-am dat seama că noi nu suntem ca ei şi nici invers. Ei sunt la 50 de ani distanţă de noi. Se vede asta în tot ceea ce înseamnă infrastructură şi în tot ceea ce înseamnă fotbal. Sunt mult mai avansaţi ca noi. Investesc în ei, iar eu mă felicit pentru că am reuşit să înţeleg ce mi-au transmis. Am stat acolo patru ani şi jumătate. Am învăţat multe. Mi-am schimbat complet mentalitatea.

- Spune-ne cum ai ajuns tu la Farul Constanţa,

- M-am întors din Anglia pentru că nu mă mai simţeam bine acolo. Îmi pierdusem bucuria interioară pe care o aveam. Aproape jumătate de an nu am mai jucat fotbal deloc, timp în care m-am axat pe alte chestiuni. Am învăţat din nou să zâmbesc. În anul 2011, fostul meu coleg de la Chindia Târgovişte, Cristi Bălaşa, mi-a propus să merg la Farul. Am mers la Constanţa unde l-am întâlnit pe domnul Marcel Lică şi pe antrenorul Ion Barbu, dar şi pe Marian Pană. A fost uşor pentru ei să îşi dea seama de calităţile mele. Eu voiam să mă bucur de viaţă, nu doar de fotbal. Marea şi nisipul fierbinte pe care le-am găsit în acea perioadă la Constanţa au reuşit să mă scoată din starea rea pe care o aveam. Antrenorii mi-au dat libertate de exprimare în teren. În sezonul ala m-am conectat cu fanii foarte mult. Lucrurile pe care eu le făceam în timpul unui meci nu ţineau de spectacol. Ţineau de atitudine, dorinţă şi pasiune. Acea pasiune pe care un om o pune în slujba unei echipe a fost simţită de către fani. Au simţit în mine un jucător care joacă pentru ei.

- Ai avut şi momente mai puţin plăcute la Farul. Ce poţi să ne spui despre conflictul pe care l-ai avut cu preşedintele Auraş Braşoveanu?

- Îmi amintesc perfect momentul. Se întâmpla înaintea unui meci cu Dunărea Călăraşi. Înainte de acest meci am intrat în vestiar şi am avut nişte discuţii cu jucătorii mai tineri. Erau flămânzi, nu îşi luaseră salariile de nu ştiu cât timp. Am luat atitudine şi am spus conducerii că aceşti băieţi trebuie să încaseze nişte bani. Am atras anumite antipatii din această cauză, antipatii care veneau din partea preşedintelui. Mi-a reproşat că de ce mă bag eu în problema asta? Patronul Giani Nedelcu a venit şi a plătit o parte din salarii înainte de meci, iar meciul era a doua zi. Am pierdut acel meci. S-a dorit foarte mult eliminarea mea. Antrenorul Ilie Stan şi cu preşedintele Braşoveanu locuiau la acel moment în acelaşi bloc cu mine, la un etaj mai jos. După meci, toată noaptea, ei au vorbit iar eu am auzit prin pereţi, pentru că nici nu era greu. Şi făceau planul cum să mă dea pe mine afară pentru că eu aveam sprijinul suporterilor şi le era greu. A doua zi eram împăcat cu ideea că mă vor da afară. Au intrat amândoi în vestiar şi m-au făcut „albie de porci”. Iar eu nu am reacţionat deloc. Ei, văzând că nu fac nimic, au început să mă jignească. În perioada aia erau câţiva copii la echipă pe care îi luasem sub aripa mea. I-am ajutat mult şi ei ţineau la mine. Eram un punct de sprijin pentru ei. Şi atunci am luat atitudine şi am spus că nu este corect ca acei copii să audă toate lucrurile rele despre mine care erau şi neadevărate. M-am ridicat în picioare, mi-am cerut scuze şi le-am spus că aş vrea să se încheie orice discuţie legată de mine şi că voi pleca de la echipă pentru a nu mai fi probleme. În momentul acela, Braşoveanu a venit şi mi-a băgat mâna în gât. Atunci am reacţionat, pentru că aşa mi s-a părut firesc. Vrei să dai în mine, îţi asumi. M-am ridicat să îl bat şi a fugit din vestiar. Imediat după acel episod am părăsit echipa. Peste câteva zile fanii au aflat şi au început să îl huiduie la fiecare meci pe antrenorul Ilie Stan şi îmi strigau numele. El a plecat, apoi eu - m-am întors peste ceva timp şi chiar am petrecut în continuare momente frumoase la Constanţa.