Directorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa, dr. ing. Ion Caplan:

"Pentru a face performanţă în cercetare, ai nevoie de laboratoare de top şi de tineri sclipitori!"

30050
1

Articole de la același autor

La sfârşit de secol XIX-lea şi început de secol XX, în perioada regalistă, România dădea ora exactă în agricultura europeană. Preţul cerealelor se stabilea la Bursa de la Brăila, Sulina avea statut de porto-franco, vapoarele plecau spre pieţele lumii încărcate până la refuz de grâne. Au venit comuniştii, s-au bătut recorduri peste recorduri la recolta pe hectar, iar unul dintre factorii care au condus la progres a fost reprezentat de cercetare. Da, s-a dezvoltat linia cercetării ştiinţifice, implementată în producţie! În 1989, vremurile s-au schimbat din nou, iar cercetarea a devenit, din păcate, Cenuşăreasa sistemului. Despre situaţia Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Constanţa, odinioară un colos în ceea ce priveşte cercetarea agricolă, am discutat cu directorul instituţiei, dr. ing. Ion Caplan.

- Domnule director, agricultura şi cercetarea mergeau cândva braţ la braţ, cu rezultate grozave. Cum stau lucrurile la ora actuală, reuşiţi să mai performaţi?

- Domnule ziarist, să scrieţi mare în „Cuget Liber”: cercetarea este la pământ în România, nu mai există interes! Dar, până să ajungem la momentul actual, o să fac o scurtă prezentare a staţiunii.

Se subordonează direct Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, are personalitate juridică, dispune de o organigramă cu 42 de angajaţi, nouă cercetători şi de un patrimoniu ce însumează, la ora actuală, doar 227 de hectare (197 la Valu lui Traian şi 30 la Agigea), din miile de odinioară.

- Aţi pierdut atât de mult pământ? De ce?

- România a avut oameni de vază, bogaţi şi luminaţi la minte, care au donat, au pus la dispoziţie terenurile pentru cercetare. Dar, s-au schimbat vremurile. După Revoluţia din 1989, au urmat retrocedările şi am rămas doar cu cele două puncte de lucru. Chiar şi aşa, să ştiţi că se poate face cercetare, sunt suficiente 100 de hectare, dar să faci cercetarea în mod profesionist.

- V-am întrerupt, nu aţi terminat prezentarea unităţii.

- După cum vă spuneam, deţinem colecţii naţionale, avem peste 800 de genotipuri de piersic, 600 de cais şi 150 de migdal. Este o bogăţie naţională, însă, din păcate, o ducem greu, ne chinuim. Şi nu doar noi, cei de la Constanţa. Este o problemă la nivel naţional. Dovadă a dezinteresului, din 26 de staţiuni pomicole existente la nivel naţional înainte de Revoluţia din 1989, au mai rămas doar cinci.

România a avut neşansa de a fi condusă de politicieni nepricepuţi, ca să nu spun altfel. Este greu de înţeles cercetarea. Ca să înţelegi, ai nevoie de oameni pregătiţi la minister, care ştiu cu ce se „mănâncă” agricultura. Or, când pui preoţi la conducere, la ce să te aştepţi? Singurele măsuri cu adevărat benefice pentru staţiune, când am intrat şi pe finanţare, au fost cele din 2018, din mandatul lui Petre Daea, un profesionist în materie, fost şef de promoţie în facultate, poate mai puţin bun orator. Dar la televizor a fost tocat mărunt, cu cormoranii… 




- Cum staţi cu personalul, mai sunt interesaţi tinerii de o carieră în agricultură, în cercetare? Mai există entuziasm?

- Pentru a face performanţă în cercetare, ai nevoie de oameni deştepţi, de tineri sclipitori. În staţiunea noastră, s-a făcut schimbul de generaţii - de linii, ca la hochei! -, am înlocuit personalul care a ieşit la pensie cu personal tânăr, absolvenţi de horticultură. Şefii de fermă au în jur de 30 de ani, la cercetare avem patru tineri tot de 30 de ani, dar avem şi colegi de 40, 50 de ani.

Din păcate, pentru cei care abia acum intră în sistem, nivelul de salarizare nu este atractiv. La un salariu net de 3.000-3.500 de lei, nu ai cum să aduci un om deştept, care să genereze plus valoare. Aduci un mediocru sau chiar submediocru. Dacă ar fi salariu de, să spunem, 10.000 de lei, atunci vor veni oameni care vor ridica nivelul, iar atunci staţiunea, agricultura, România, toate vor câştiga.

- Trist! Dar nu există posibilitate de creştere a veniturilor, de acordare de bonusuri pentru performanţă?

- Cercetătorii noştri pot câştiga mai mult decât nivelul salarial amintit doar în cazul în care câştigă proiecte europene, iar la ora actuală, acest lucru este, practic, imposibil. De ce? Pentru că nu avem dotări. Fiind staţiune de cercetare, ar trebui să avem laboratoare, aparatură de specialitate, care costă sute de mii, chiar milioane de euro. Neavând aceste dotări, nu ai cum să concurezi cu cei mai buni din Europa. Am mai avut şi noi colaborări, dar mici. Dintr-un proiect de 15 milioane de euro, noi încasăm 50.000 de euro! Dacă am avea plantaţii, dotări, aparatură, cercetători de cel mai înalt nivel, ne-am putea bate cu oricine. E ca la fotbal: investeşti, creşti şi rezultatele vin după 10 ani. Dar credeţi că mai interesează pe cineva acest algoritm?

Revenind la întrebarea anterioară, despre personal. Să nu se înţeleagă, totuşi, că oamenii noştri sunt proşti. Ei nu prea au cu ce să performeze, că de idei sau iniţiative nu ducem deloc lipsă. La bugetul anual de care dispunem, de un milion de euro, nu ne putem permite achiziţii spectaculoase. Iar în proiecte, din start suntem descalificaţi. Suntem în urmă cu toate!

- Sunteţi născut pe 4 martie 1977, aveţi rezistenţă la „cutremure”, aveţi şi o carieră în staţiune. Ce-i de făcut nu doar pentru a supravieţui, ci pentru a performa în cercetare?

- Sunt în staţiune din anul 2000, am avut, zic eu, o evoluţie frumoasă, nu am „ars” nicio etapă: inginer stagiar, inginer principal, şef fermă, inginer şef, director tehnic şi, de opt ani, director. Să ştiţi că este foarte greu să lucrezi, să conduci o unitate săracă. Atunci când ai bani, e uşor să te dezvolţi.

Mă întrebaţi ce-i de făcut? Cred că totul trebuie să pornească de la investiţiile în infrastructură şi în tineret. România pierde resurse umane importante, nu numai în agricultură, ci în multe alte domenii. Sunt tineri care, după ce au fost şcolarizaţi în ţară, pleacă în străinătate, de multe ori pentru doi lei în plus. Creştem specialişti pentru alţii! Ai terminat facultatea şi vrei să pleci afară? Drum bun, dar după ce decontezi costurile şcolarizării!

Mai mult, au dispărut şcolile profesionale, intră la liceu elevi cu note de 2 şi 3. 




- Sunteţi unitate de cercetare şi producţie de fructe, activaţi pe o piaţă concurenţială dură. Cum reuşiţi să vă menţineţi pe linia de plutire?

- Am mai spus-o şi cu alte ocazii, o repet şi acum: avem o mare problemă cu fructele din import, în sensul că importăm mai mult decât este necesar şi nu ne protejăm producţia internă. În România, câştigă cel mai mult intermediarul, nu producătorul. Unul are adaos 100%, altul 2-3%!

Noi, românii, ne dăm singuri la picioare. Să vă ofer un exemplu. Mai apare câte o ştire la TV, că s-au găsit nu ştiu ce fructe contaminate în magazine. Ştiţi unde vin prima oară organele de control? La noi! Să ne testeze fructele noastre! Mă bufneşte şi râsul, le spun mereu să se ducă să caute acolo unde trebuie, la băieţii deştepţi cu importurile.

- Dar constănţeanul de rând, oamenii simpli apreciază produsele muncii dumneavoastră?

- La noi vin foarte mulţi oameni de rând, cu propriile lor aparate de control, iar atunci când văd că apare zero pe linie la posibile chimicale, rămân impresionaţi. Spun că n-au mai văzut aşa ceva, fructele noastre au mult mai multe calităţi decât cele din import.

Din păcate, în general, românul mănâncă mult, prost şi ieftin. Dacă nu ar exista cerinţă pentru gunoaiele aduse din afară, nu le-ar mai aduce. Noi ar trebui să cumpărăm puţin şi bun, să trăim sănătos, ceea ce măreşte şi speranţa de viaţă.

Constănţenii mai apreciază şi serviciile pe care le oferim. Scopul staţiunii de cercetare este acela de a veni în sprijinul fermierilor, pentru asta am fost înfiinţaţi, dar şi al celor care vor să aibă câţiva pomi în curte. Pe toţi îi consiliem, de la plantare, tratare, până la recoltă. Le explicăm că livada nu-i uşoară. Eu trebuie să-i fac să cumpere, dar nu în orice condiţii. Prima întrebare pe care le-o adresez este aceea dacă au apă. Dacă

n-au, am oprit orice alte discuţii. Apoi, dacă au specialist. Fără specialist, n-ai cum să faci livadă. Din diverse motive - rădăcini roase de şoareci, lipsa tratării etc. - se vor usca pomii şi vor veni să se plângă. Noi oferim consultanţă gratis, taxăm doar dacă oamenii vor să ne deplasăm personal pe terenurile lor.

Nu în ultimul rând, proiectele europene ale fermierilor sunt avizate de staţiune, ne oferim serviciile şi în aceste situaţii.

- Domnule director, mult succes în activitate!

- Vă mulţumesc! 



Comentează știrea

Liliana
29 martie

excelent interviu - bravo pentru tot ceea ce faceţi şi succes în continuare!

Pagina a fost generata in 0.4707 secunde