Interviu cu Mirela Dimcea: ”Condiția artistului-femeie este extrem de grea!”

Artist plastic, profesor și mamă, Mirela Dimcea este un exemplu de echilibru între vocație și dăruire. În interviul de astăzi, ea ne vorbește în culori despre om și univers, despre sacrificiu, îngeri, iubire, grădini ascunse și visuri. La Muzeul de Artă din Constanța, artista ne-a deschis ușa către universul ei interior, un spațiu sacru în care arta devine formă de rugăciune și eliberare. Până la data de 30 septembrie, lucrările ei pot fi admirate la muzeu, în cadrul celei de-a treia ediții a Bienalei Naționale de Pictură.

-Cum aţi descoperit pasiunea pentru artă? A existat un moment decisiv în viața dumneavoastră?

-Pasiunea pentru artă o am din copilărie, din perioada gimnaziului, când am fost remarcată şi încurajată de profesorii pe care i-am avut. Din păcate, Liceul de artă nu era în Constanţa până în 1990 şi am urmat Liceul pedagogic, iar apoi Facultatea de Filozofie, la Universitatea din Bucureşti, pe care am terminat-o în 1995. Între timp, preocuparea din domeniul artei, pasiunea pentru pictură şi activitatea artistică nu au dispărut şi, ca urmare, am absolvit şi Facultatea de Arte Plastice în Bucureşti, secţia Pictură, la clasa profesorului Vasile Grigore, promoţia 1999.

Am fost admisă în Uniunea Artiştilor Plastici în anul 2000, iar până în anul 2005, cât am locuit în Bucureşti, am fost implicată în viaţa artistică, am organizat câteva expoziţii personale, am participat la saloane naţionale, manifestări artistice de grup, proiecte artistice. Vreau să menţionez că atât în anii studenţiei, cât şi ulterior, am avut şansa să cunosc mari artişti care au fost profesori sau au avut lucrările expuse în diverse muzee sau galerii. Pe lângă domnul profesor Vasile Grigore, ale cărui artă, îndrumare şi susţinere au fost fundamentul încrederii pentru a merge pe drumul creaţiei, i-am admirat pe profesorii şi artiştii Gheorghe Anghel, Sorin Ilfoveanu, Ştefan Câlţia, Ion Sălişteanu, Nicolae Alexi, Mirel Zamfirescu, Alexandru Chira, Zamfir Dumitrescu, Marian Zidaru, Marcel Bunea, Teodor Moraru, Sorin Dumitrescu, Horia Paştina și lista poate continua. Sunt nume importante pentru arta contemporană şi aceşti artişti categoric au însemnat mult în devenirea mea pe drumul creaţiei.

-Sunteți și cadru didactic, și artist plastic. Aveți timp să creați? Ce pictați?

-Temele mele în general sunt legate de om, de ideea de om în relaţie cu universul, cu cosmosul, cu elementele naturii (pământ, apă, cer, copac, lună, casă). Încerc să transmit ideea unui spaţiu şi timp ancestral, spaţiu şi timp interior şi exterior, lumi care se intersectează, se descompun, se suprapun... Omul cu privirea către cer, către Dumnezeu, omul care se roagă, omul care se compune sau se descompune (Golem), omul într-o stare de contemplaţie, de admiraţie, de mirare. Legat de om, m-am oprit şi asupra altor motive: Îngerul (veghe, protecţie, alinare), Inima (iubire, viaţă, esenţă), Biserica - arcada, fereastra, scara (spaţiu sacru, înălţare către divinitate, către transcendent, ascensiune, mântuire).

Alte teme abordate în lucrările mele sunt: Adam și Eva- mărul (tentaţia cunoaşterii, pereche, nunta, copacul, seminţele, muntele); Grădina - cu casa, pădurea, copacul, luna, animalele (pasăre, peşte, cal, câine, pisică); meșterul Manole - jertfă, sacrificiu, creatorul şi opera sa, aspiraţia către înalt, spre divinitate, zidul, zborul etc.

-Ce vă preocupă, în mod special?

-Mă preocupă în primul rând structura compoziţională a lucrărilor, armonia elementelor de limbaj plastic şi armonia cromatică. Încerc să obţin suprafeţe transparente care contrastează cu suprafețe mate, plate. Caut echilibrul şi ritmul formelor puternic conturate, alături de suprafeţe abia sugerate. Îmi place ideea de planuri suprapuse, intersectate, fragmente, ferestre, sugestii de spaţii interioare şi registre ale lumii exterioare.

-Cine v-a inspirat cel mai mult și cum v-a modelat arta ca om?

-Arta înseamnă în primul rând libertate. Este libertatea de a visa, de a îndrăzni, de a te juca, de a te lupta cu ideea, cu conceptul, cu culoarea. Prin artă se spun poveşti, se dezvăluie universuri, se imaginează noi lumi, se materializează suflete. Arta este un instrument de exprimare personală în primul rând. Dialogul cu publicul poate să vină mai devreme sau mai târziu, uneori niciodată. Artistul creează pentru că asta simte, asta doreşte, asta îl nelinişteşte. Faptul că există public care rezonează cu lucrările sale este o bucurie, dar nu acesta este scopul creaţiei. Artistul a primit harul creaţiei şi trebuie să se exprime. Nu pentru public, nu din vreo constrângere, nu pentru alte scopuri sau pentru a fi acceptat. Artistul creează pentru că pur şi simplu asta este menirea lui. Artiştii români preferaţi sunt: Gheorghe Anghel, Ion Sălişteanu, iar dintre cei internaţionali îi amintesc pe Pierre Bonard, Paul Klee, Gustav Klimt.

-Cum reușiți să atrageți tinerii către artă, într-o lume dominată de tehnologie și rețele sociale?

-Eu sunt profesor de arte vizuale - pictură la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din anul 2008. În această perioadă am predat atât la clasele de liceu, cât şi la gimnaziu. Pot să spun că mulţi dintre elevii talentaţi cu care am lucrat nu au fost încurajaţi de familie de la început sau nu au fost conştienţi de abilităţile lor. Treptat, cu ajutorul profesorului, au înţeles ce înseamnă arta, ce înseamnă creaţia şi exprimarea liberă a lumii interioare, astfel că şi-au dorit să continue studiile într-o universitate din ţară sau din străinătate. Motivaţiile sunt greu de argumentat de către profesor, în condiţiile oferite de societatea noastră, din păcate. Totuși, cei care simt că asta este chemarea lor aleg drumul artei, fără ezitare. Sfatul meu pentru tinerii care pornesc pe această cale este să lupte, să aibă puterea de a nu renunţa la pasiunea lor, să facă ceea ce le place, adică să creeze. Drumul este greu, mai ales când trebuie să te întreții financiar sau să întemeiezi o familie, dar este singurul drum pe care poţi merge fără regrete.

-În luna noiembrie veți avea o expoziție personală la Muzeul de Artă Constanța.

-Expoziţia din noiembrie se va numi „Călătoria” şi reuneşte lucrări realizate în ultimii 10-15 ani. Activitatea de profesor şi calitatea de părinte nu mi-au permis, din păcate, organizarea unei expoziţii personale în Constanţa în ultimii zece ani. Efortul este mare, creaţia necesită timp în primul rând, necesită un spaţiu adecvat şi implică cheltuieli materiale considerabile. Condiţia artistului în societate este dificilă, dar a artistului-femeie este extrem de grea. Femeia-artist mai este şi mamă, mai este şi soţie, mai are şi un loc de muncă pentru a rezista financiar... După această expoziţie voi continua, bineînţeles, să pictez, mai ales în vacanţele şcolare. Din păcate, în Constanţa lipsesc galeriile de artă, spaţiile de expunere şi de manifestare artistică. În afara Muzeului de Artă, instituţie cu o extraordinară activitate în domeniul cultural şi artistic, creatorii de artă nu au cum să se facă cunoscuţi, nu au cum să expună, să interacţioneze cu publicul, să-i stimuleze şi să-i motiveze pe cei tineri. Sper din suflet că lucrurile se vor schimba şi arta împreună cu creatorul de artă vor fi preţuiţi aşa cum trebuie.