Alexandru Micu: „În sport se câştigă puţin. Când nu plăteşti, tinerii se duc spre joburi care le pot asigura un trai decent!”

Încet-încet, românii îşi fac simţită tot mai mult prezenţa în structurile de conducere ale forurilor continentale, semn că performanţei (încă) nu i s-a pus cruce. Unul dintre aceştia este constănţeanul Alexandru Micu, specialist de top al sportului cu vele, ales în funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Europene de Yachting (Eurosaf).

Membru al adevăratei familii a sportului constănţean, Alexandru Micu a acordat un interviu în exclusivitate ziarului „Cuget Liber”, în care a vorbit despre carieră, proiecte şi modele de implementat la Constanţa, totul pentru dezvoltarea acestei extraordinare discipline sportive - yachtingul!

- Alexandru Micu, în primul rând, felicitări pentru funcţia în care ai fost ales. Eşti un fost mare sportiv, un campion care a pornit de aici, de la malul mării. Cât de greu a fost să ajungi în vârful piramidei?

- Mulţumesc mult pentru interesul pe care ziarul la care lucraţi îl acordă promovării yachtingului, o disciplină nedrept de puţin mediatizată. Personal, sunt un produs peste 90% al Constanţei. Am început yachtingul de mic, de la trei ani, provenind dintr-o familie în care părinţii erau profesori de yachting. Am fost elev al Şcolii nr. 39, apoi al Şcolii nr. 27, al Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, unde am avut şansa de a întâlni la catedră profesori dedicaţi într-un învăţământ vocaţional. A urmat studenţia şi Masterul la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Ovidius”, am terminat şi Navigaţia la Universitatea Maritimă, doar doctoratul l-am dobândit la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.

- Deci ai fi putut să pleci pe mare, să lucrezi pe bani mai mulţi!

- Bineînţeles că puteam, dar am preferat să rămân la uscat, pentru sport. Visul meu a fost să contribui la dezvoltarea sailingului - navigaţia cu vele - şi cred că am reuşit asta. În urmă cu opt ani, am intrat în Federaţia Română de Yachting, am fost vicepreşedinte, preşedinte interimar şi apoi preşedinte ales. Când am intrat în boardul federaţiei române, am intrat şi în comisia de dezvoltare şi tineret a federaţiei europene. Am fost implicat într-un proiect de dezvoltare în care partener a fost Universitatea Maritimă, care a fost transmis ca model în alte ţări, iar în urma întregii activităţi, plină de rezultate, am primit invitaţia de a candida la postul de vicepreşedinte al forului continental. 

- Ai avut emoţii, concurenţă?

- Este o procedură specifică la alegeri. Cel mai bine este să primeşti invitaţie şi să ai susţinerea ţărilor care votează. Bineînţeles, poţi candida şi independent, dar te înscrii doar ca să pierzi. Când ai susţinere şi ştii ce rezultate ai avut şi mai ales ce poţi să faci în viitor, emoţiile sunt în plan secund. Proiectele sunt importante.

- Bun. Ce planuri ai pentru activitatea de la Constanţa?

- Eu propun de mult timp proiecte pentru Constanţa, dar, nefiind înregimentat politic, nu am fost auzit. Acesta este un regret al meu. Am reuşit însă, în parteneriat cu Federaţia Spaniolă de Yachting, să creăm la Murcia primul Centru European de Sailing, bază sub administrarea Eurosaf. Visul pentru următorii patru ani de mandat este aducerea unui astfel de centru la Constanţa, asta dacă ne ajută şi municipalitatea. Există şi variantele Mangalia sau Eforie, dar aş dori să avem la Constanţa această bază cu brandul federaţiei europene.

- Cum vezi situaţia actuală a sportului de performanţă la Constanţa?

- Cât timp nu există finanţare corespunzătoare, nu putem vorbi despre performanţă. Sistemul nu poate funcţiona, nu are cum. Este un segment al activităţii sportive care consumă cele mai multe resurse, ai nevoie de staff, de echipamente, medicaţie, recuperare, transport la competiţii, cazare etc. Despre situaţia de la Constanţa: din punct de vedere al managementului, trebuie să te gândeşti foarte bine care sunt direcţiile, spre ce te îndrepţi. Din păcate, yachtingul nu a fost una dintre zonele de interes la Constanţa. Vedem vele pe sigle, prin diverse instituţii, dar implicare infimă sau deloc din partea acestora.

Sport de performanţă la Constanţa? Ar trebui regândite palierele şi analizată finanţarea, care trebuie gândită nu pe ce pot face azi, ci în perspectivă. Ar trebui să luăm modelul unei ţări care de vreo 15 ani nu şi-a schimbat administraţia, care nu are nici măcar ieşire la mare (n.r. - Ungaria), dar care adună medalii olimpice. Trebuie făcute bugete pe patru ani, de ciclu olimpic, dar ţineţi cont de faptul că performanţa la nivel de Jocuri Olimpice nu se obţine dintr-un singur ciclu. Acea medalie nu este întâmplătoare, este rodul unei pregătiri bine gândite. Iar antrenamentele costă! România nu mai este cea de acum 36 de ani, când statul îţi oferea totul. Mai mult, copiii nu aveau tentaţiile de azi, tablete, telefoane, calculatoare, internet, reţele sociale. Lumea citea şi făcea sport. Având resursa umană şi finanţarea, vin şi rezultatele.

- Şi totuşi, yachtingul constănţean a avut reprezentant la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Cum a fost posibil aşa ceva?

- Da, este vorba despre Ebru Bolat, un copil care a muncit extraordinar de mult pentru a ajunge la acest nivel. Noi, ca federaţie, împreună cu Agenţia Naţională pentru Sport şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, am susţinut-o cum am putut. Să ştiţi însă că familia a făcut eforturi uriaşe, părinţii au vândut inclusiv o proprietate pentru a face rost de banii necesari. 

- Mai sunt cluburi de yachting la Constanţa, antrenori care să transmită tainele sportului cu vele?

- Ne îndreptăm către segmentul sportul de masă, pe care ar trebui pus mare accent. La nivelul Constanţei, mai sunt patru-cinci cluburi, care se descurcă pe principul „fiecare cum poate”. Unul este finanţat de Ministerul Educaţiei, alţii supravieţuiesc din contribuţiile părinţilor, iar la alte asociaţii, cei care conduc bagă mâna în propriul buzunar.

Din păcate, antrenorii sunt pe cale de dispariţie, o dată la cinci ani ne tot împuţinăm. Tinerii sunt greu de atras, nu poţi avea ceva premium când activitatea e gratis. Când nu plăteşti, tinerii se duc automat spre joburi care le pot asigura un trai decent. În sport se câştigă puţin, de aceea avem problema resursei umane. Trebuie să fii tare pasionat pentru a merge mai departe. Ştiţi care era visul tatălui meu (n.r. - regretatul profesor Dumitru Micu)? Acela ca, aşa cum la munte să existe în fiecare casă câte o pereche de schiuri, la mare să existe o bărcuţă, cât de mică. Dar noi, la Constanţa, avem concetăţeni care nici măcar nu ştiu să înoate, nu avem bazine, piscine…

- Ce-i de făcut, nu putem trage cu ochiul la alţii mai pricepuţi ca noi?

- Bineînţeles că putem progresa, dacă se doreşte! Şi pot da exemplu Viana do Castelo, o localitate mică din Portugalia, ceva gen Mangalia anilor 80. Acolo, autorităţile au conceput un plan de dezvoltare folosind sportul drept principal vector. S-a creat o zonă de jocuri, cu stadion, sală polivalentă, o mulţime de baze nautice - veliere, bărci cu vâsle, stand up paddle, înot etc. Tinerilor li se oferea posibilitatea unei cariere în domeniul sportului, dar, totodată, şi în transporturi navale sau turism. Bazele aveau nevoie şi de paznici, de oameni pentru întreţinere, exista dezvoltare în direcţii multiple.

- Deci, s-ar putea face lucruri frumoase. Să revenim la Constanţa: mai sunt copii care să-şi dorească să vină la yachting şi cât de costisitor este acest sport?

- Selecţii se fac şi în şcoli, dar promovarea principală se face pe reţelele de socializare. În privinţa costurilor, mai întâi trebuie văzut ce anume se doreşte, doar iniţiere sau participare apoi la competiţii municipale, judeţene, naţionale sau internaţionale.

Preţurile echipamentelor diferă şi ele, dacă sunt noi sau second hand. De exemplu, un Optimist second hand poate fi cumpărat din Germania sau Italia cu preţuri de 300-500 euro, plus transport. Nou, preţul variază între 1.500 şi 4.000 de euro. Dar sunt cluburi care oferă gratuit echipamentele!

- Alexandru, mult succes în activitate!

- Vă mulţumesc!