Viața între bisturiu și pasiunea pentru sporturile pe două roți a dr. Bogdan Ghinguleac

- Prima dată am auzit de specialitatea aceasta când eram copil și mi s-a părut fascinantă. Chiar am fost copilul care a zis că nu numai că vrea să se facă doctor, ci că vrea să se facă, neapărat, neurochirurg. Ulterior, pe parcursul facultății, văzând cum se desfășoară activitatea și pe alte specialități, am mai cochetat și cu alte idei, dar, în cele din urmă, am rămas la prima dragoste, neurochirurgia. Mă gândeam, la un moment dat, să aleg Ginecologia, dar m-am răzgândit. Este cumva diametral opus. La noi se face în timpul facultății, cumva, obligatoriu, o practică de vară și fiecare student trebuie să meargă într-un spital, la o specialitate, să facă minimum două săptămâni de practică de vară. Eu, necunoscând pe nimeni în domeniu, am găsit, printr-o cunoștință, o doamnă ginecolog, care m-a primit și mi-a plăcut ce se întâmpla pe secție. În cele din urmă, însă, am decis să aleg tot Neurochirurgia.

-Da, este adevărat. Acest deficit există, nu putem nega acest lucru. De asemenea, de foarte multe ori, Neurochirurgia este printre ultimele alese la examenul de rezidențiat, tocmai pentru că este grea și este mult de muncă. Aceasta este o realitate, o realitate statistică.

-Ei evită Neurochirurgia pentru că pe această secție se muncește foarte mult. Deci fug de muncă, pentru că este prea multă muncă, este migăloasă, iar dacă ne uităm la societatea de astăzi, mulți tineri cred că tot ce zboară se mănâncă. Mulți se cred mari influenceri, mai tiktokeri și așa mai departe și au senzația că banul trebuie să vină foarte ușor, cu cât mai puțin efort. Și, atunci, preferă lucrurile mult mai simple, și în medicină, dar și în celelalte domenii de activitate.

-Am avut în urmă cu trei ani un pacient în vârstă de 94 de ani, pe care l-am operat de coloană. Avem pacienți care ni se adresează și de 80 de ani, dar și de 20 de ani. Cel mai tânăr a fost de 16 ani, dar și copii de vârste mai mici, cu diferite traumatisme. Totodată, ne mai confruntăm cu o patologie frecvent întâlnită la copii, mai ales în sarcinile care nu sunt urmărite de un specialist, de hidrocefalie.

-Patologiile tratate de noi în cadrul spitalului sunt multe, pornind de la patologia spinală cervicală, toracală și lombară, patologia nervilor periferici, cum ar fi sindromul de tunel carpian, cel de compresiune a nervului peronier etc. Cel mai frecvent se prezintă pe secție bolnavi cu hernie de disc.

-Totul depinde de patologie. Câteodată, pacienții se recuperează în procent de 100%, dar contează foarte mult stadiul în care vin la noi, pentru că, odată ce s-a instalat un deficit neurologic, acel deficit se recuperează foarte greu, indiferent că este vorba de o cauză cerebrală sau de coloană.

-Da, de aproximativ 2-3 ani m-am implicat și sunt membru într-un club moto, unde am găsit și alți iubitori de motociclete, ca și mine, și cu care mai fac, din când în când, drumeții, plimbări. În prezent, pot spune că sunt un împătimit al sporturilor pe două roţi și mi s-a împlinit visul: am reuşit să-mi achiziţionez prima motocicletă. Desigur, a trebuit să duc muncă de convingere, mai întâi, cu soția mea, cu care sunt, de altfel, și coleg de muncă, să mă lase să fac acest lucru. Într-un final, a cedat și

m-a lăsat.

-Este extraordinar și pot să vă spun că, de cele mai multe ori, și acasă, discuțiile sunt tot pe teme medicale. Nu este, însă, o chestie care aduce o presiune. Așa a fost de când ne-am cunoscut. Facem o echipă foarte bună, atât acasă, cât și la muncă.

-Nu pot să zic că ne contrazicem, dar dacă ai o idee, de exemplu, într-o anumită operație, de cum să începi, țin cont de părerea ei.

-Da. În urmă cu câțiva ani, de exemplu, am avut într-o gardă un pacient dintr-un accident rutier, pieton lovit de mașină. A venit cu leziuni craniene și cerebrale destul de importante, necesitând o operație de urgență. Am fost pe punctul de a-l pierde în timpul operației. Până și medicul anestezist mi-a spus că nu mai reușește să-l țină în viață, dar pacientul și-a revenit.