Concertul de deschidere a turneului "Cât de departe" al celebrei trupe Holograf i-a adus pe fanii constănțeni în extaz, Casa de Cultură a Sindicatelor din Constan-ța devenind week-end-ul trecut o adevărată mare de… iubire.
Pentru că, așa cum le este repertoriul în totalitate dedicat iubirii, melodiile lor au ridicat în picioare sala mai mult de jumătate din cele 90 de minute cât a durat concertul.
Întrebat cum va face față acestui lung turneu, având în vedere că este primul maraton de acest gen după o absență de aproape un an, Dan Bittman declara: "Am fost zilele trecute la Spitalul de urgență și deja am auzit că se scrie că iar am probleme. Total neadevărat. Sunt puțin răcit și acolo cunosc și eu un doctor care mi-a dat niște pastile, dar care n-au legătură cu vocea".
De ce spectatorii de la malul mării în premiera turneului? "Constanța este un oraș mare și ne-am dorit să verificăm dacă mai suntem în stare să oferim publicului ceea ce așteaptă de la noi. Turneul acesta este un soi de datorie onorată cu întârziere, când tot așa am vrut să facem mai multe spectacole, dar n-am putut în toamnă".
Același lider al trupei recunoaște că toți membrii sunt implicați în numeroase alte proiecte, emisiuni, afaceri, și regretă că este din ce în ce mai anevoios să se țină de ceea ce i-a consacrat, muzica. "În perioada sărbătorilor și chiar de Revelion avem programate o serie de concerte și eu încerc să mai ajung și pe la X Factor, să nu mă dea afară". Și apropo de emisiunea al cărei jurat este, Dan Bittman declara că tinerii care se prezintă au talent cu carul, dar este regretabil că în România nu sunt puși în valoare. "Au venit anul acesta copiii de 14 ani care ne fluieră pe toți. Stau pe scenă cu o dezinvoltură și cu o siguranță de sine formidabilă. Deci are balta pește, cum se spune".
Cât despre emisiunea "Dănutz SRL" de la TVR1… "Mergea atât de bine că făcea de vreo patru-cinci ori audiența postului încât au scos-o! Acum fac emisiuni cu 0-1 audiență. Sincer, îmi pare rău, chiar foarte rău, pentru că era o emisiune frumoasă și vizionată!".