RĂSTURNARE DE SITUAȚIE în cazul Bianca - Victor Slav. CĂSĂTORIA ar putea fi DECLARATĂ NULĂ

1201
3
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE în cazul Bianca - Victor Slav. CĂSĂTORIA ar putea fi DECLARATĂ NULĂ - biancavictorslav-1389800590.jpg
Motivul este foarte simplu, a explicat, azi, avocatul invitat de România TV. Statul și șustiția din România rescunosc încheierea unei căsătorii în condițiile în care aceasta a fost încheiată cu scopul îmntemeierii unei familii, și nu din interes.


Astfel, "această căsătorie este declarată nulă de lege dacă interesul este reclamat în instanță", explică avocatul. În acest sens, adaugă acesta, oricine poate înainta o cerere în instanță prin care să explice că mariajul Biancăi și al lui Victor a fost încheiat din interes. Atunci când instanța constată cele reclamate, căsătoria este declarată nulă. "Din punct de vedere juridic, această căsătorie nici nu a fost încheiată", a adăugat avocatul.


Informații noi și șocante vin și în ceea ce privește returnarea cadourilor sau a banilor pe care cei doi i-au primit la nuntă. "Invitații pot invoca viciul erorii și pot cere returnarea cadourilor", explică avocatul. Cu alte cuvinte, invitații pot justifica în instanță că au făcut acele cadouri strict în contextul evenimentului și că, în alte condiții, nu le-ar fi făcut și că, astfel se simt păcăliți și pot cere să li se returneze darul de nuntă.


Comentează știrea

aura
13 februarie 2014
return

sa returneze si invitatii mancarea si bautura consumate

Nașu' mare
2 martie 2014
...vai soarta noastră

Da, eu cred că ar trebui să restituie și prosoapele primite,florile din piept, banii de speciale, scobitorile, etc.

EscorteDinRomania.ro
29 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.392 secunde