Doru Octavian Dumitru deține secretul fericirii

"Râsul este o terapie foarte scumpă"

666
Joi seară, la Casa de Cultură din Constanța s-a râs din plin cu Doru Octavian Dumitru. "Dacă ați râs în această seară, este bine, pentru că fiecare om, la creier, are niște cenușă, pe care o scutură când râde. Dacă ai mai râs și cu lacrimi, înseamnă că ți-ai spălat și geamurile", spunea maestrul la finalul spectacolului.

Am încercat să aflăm și noi de la maestru ce îi smulge și lui un zâmbet sau poate chiar un hohot de râs și am aflat,

printre altele, că el deține secretul fericirii.

- De unde vă luați inspirația pentru spectacolele pe care le creați?

- E un proces întreg. Au fost spectacole care au plecat pe glumă. La unele am plecat de la titlu, în alte cazuri am făcut spectacolele și după a trebuit să mă gândesc la un titlu. Până la urmă, într-un spectacol, eu, ca artist, nu fac decât să spun ce am pe suflet, ca să zic așa. Expun lumii părerea mea. Unii simt în părerea asta, alții cred altfel. Eu încerc să fac totul cu umor. Inspirația vine de la tot ce e în jur, de la lucruri mărunte, de la lucruri comune, la care toată lumea se uită ca la ceva obișnuit și mie îmi sar în ochi ca ceva deosebit.

- Credeți că secretul pentru a face comedie de calitate este să prezinți lucrurile diferit?

- În mintea mea, comedia este ceva care se petrece la nivelul mental. Comedia este, de fapt, arta comunicării, până la urmă. Comedia de calitate este o chestie despre care este greu de vorbit, pentru că, pe măsură ce timpul trece, comedia evoluează. Cei care râd de lucruri din ce în ce mai greu de urmărit. Sunt adeptul unei comedii universale, la nivelul fiecărui om, la mintea lui. Dacă eu, prin ceea ce am scris, am reușit să îi fac să râdă pe toți, pe fiecare din banca lui, unul din banca de director, altul din banca de patron, altul din banca de om de serviciu...Dacă eu am reușit treaba asta, înseamnă că nu am muncit degeaba. Experiența și pregătirea mă ajută. Lucrurile mărunte îmi aduc marea satisfacție. Plec de la o chestie măruntă, pe care o dezvolt, o povestesc și din aia iese un mare subiect, aia e culmea.

- Vă considerați o persoană perfecționistă?

- Îmi plac detaliile, recunosc.

- De ce "Supozitoare cu trotil" și nu alt titlu?

- Toată treaba a plecat de la atitudinea românului de a sări de fund în sus. Este o expresie. Noi luăm totul personal, tot ce se întâmplă e personal: cutare s-a uitat la mine, dar de ce nu i-a plăcut de mine, dar de ce a spus așa... Ăștia suntem, detaliile ne ucid în fiecare zi. Eu pe scenă sunt o mică uzină, cu autor, cu interpret, cu privitor, cu ton de voce, cu totul acolo, cu niște senzori vizavi de mulțime. E o luptă în echipă.

- Ce pregătiți pentru urmă-toarea perioadă?

- Spectacolul acesta (n. red. "Supozitoare cu trotil") va fi rotunjit. Inițial, spectacolul trebuia să fie o pledoarie la grija noastră față de planetă, față de această temere că vine sfârșitul lumii, cum se poate bloca sfârșitul ăsta, ce fel de atitudine ar trebui să avem față de noi înșine în anul 2012, cam de aici a plecat, după aia s-a dus către râs, am minimalizat filosofia. M-a impresionat odată cineva care mi-a spus: "Eu și soția mea suntem împreună datorită dumneavoastră, datorită textelor dumneavoastră. M-am învățat să număr firele de la covor când vorbește ea". (râde) Multe cupluri au venit și mi-au spus că au trecut peste lucruri glumind, asta este ideea.

- Râsul este și un antidot?

- Da și o terapie, una foarte scumpă. Dacă mergi la un psihiatru ca să te facă să râzi, este o desfășurare de peste un an și fiecare întâlnire cu psihiatrul costă.

- Ce vă bucură cel mai mult? De unde vă luați imboldul de a merge mai de-parte atunci când vă loviți de greu? Ce vă face să zâmbiți?

- Totul, tot ce este în jur (zâmbește). De fapt, în orice poți să râzi. Noi spunem că destinul este implacabil, o să se întâmple. Păi și atunci? Amuză-te, pentru că de fapt asta este. Am în suflet sentimentul și în minte ideea că Dumnezeu ne-a făcut pe noi ca să ne vadă cum reacționăm la probleme. Dacă noi suntem atât de creduli încât să avem senzația că nu mai avem nevoie de păsări pentru că avem avioane, că nu mai avem nevoie de cai pentru că avem mașini și că nu mai avem nevoie de parteneri pentru că avem în față keyboard-ul și ecranul, înseamnă că n-am evoluat. Nu cred că e cazul să ne stăpânim vreodată să ne amuzăm, să ne reținem. Omul trist și preocupat te ține la distanță. Omul care îți zâmbește parcă îți zice: "Hai, apropie-te! Vorbește cu mine!".

- Așa putem să ne ajutăm unii pe ceilalți? Zâmbindu-ne?

- Da. Zâmbind unul în creierul celuilalt.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2894 secunde