Teo Trandafir a ajuns din nou pe mâna medicilor

1338
Teo Trandafir a ajuns din nou pe mâna medicilor - teotrandafir-1347025472.jpg
Teo Trandafir suferă încă de pe urma tratamentelor și intervențiilor chirurgicale suferite anul trecut la Viena. Ea este nevoită să meargă periodic la medic, pentru a i se verifica starea de sănătate.
Chiar dacă în prezent starea de sănătate a lui Teo este bună, ea merge la medic pentru a se asigura că totul este în ordine, așa cum s-a întâmplat zilele trecute, atunci când a zăbovit mai mult de două ore într-o clinică din zona Floreasca.
A ajuns acolo însoțită de prietenul ei, "Dom’ Profesor", cel care conducea mașina lui Teo. La scurt timp după ce a părăsit clinica, se ținea de nas, ca și cum ar fi durut-o și vorbea puțin mai greu. "Stai puțin, că mi-au băgat ceva în nas, am făcut niște analize și vorbesc puțin mai greu", le-a declarat, cu sinceritatea ei tipică, Teo Trandafir reporterilor cancan.
Și-a revenit după câteva momente și ne-a asigurat că totul este în ordine. "De când am fost operată la Viena trebuie să fac periodic niște analize, de asta am venit la clinică. Când am ieșit mă ustura un pic, mi-au băgat ceva în nas și de asta mă strâmbam și vorbeam mai greu. Medicii m-au asigurat că starea mea de sănătate este bună, nu am de ce să îmi fac griji", a mai spus Teo. După care s-a urcat în mașină împreună cu "Dom’ Profesor" și s-a îndreptat spre casă. "La revedere și sănătate!", a spus ea.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3181 secunde