A trecut un an. Tu știi ce au făcut aleșii tăi în Parlament?

3490
165

Articole de la același autor

În urmă cu un an de zile, după un adevărat tur de forță în care alergaseră cu tolba plină de promisiuni pentru a fi trimiși în Parlament, unii dintre candidații la alegerile parlamentare răsuflau ușurați. 


La un an de zile, cei mai mulți dintre ei au uitat să mai treacă prin colegiile unde au fost aleși dar și să-și facă publică activitatea pe care au desfășurat-o în Parlamentul României. Mai grav este că, deși au inclusiv consilieri personali angajați la cabinetele parlamentare, aceștia nici măcar nu știu sau nu doresc să-și facă publică activitatea pentru care sunt plătiți din bani publici. Județul Constanța este reprezentat în Parlamentul României de 20 de parlamentari. 


La un an de mandat, ziarul "Cuget Liber" vă prezintă activitatea parlamentară așa cum este ea înregistrată la Camera Deputaților sau la Senat. 


Aflat la al treilea mandat în Parlamentul României, deputatul Colegiului 1, Gheorghe Dragomir (PNL), a luat cuvântul în plen de 61 de ori, a avut 31 de declarații politice și 13 propuneri legislative inițiate. Deși nu organizează conferințe de presă, deputatul liberal trimite informații referitoare la activitatea sa prin comunicate de presă.


Aflat la primul mandat, deputatul Colegiului 1, Mihai Tararache (independent), a avut 12 luări de cuvânt, trei declarații politice, 18 propuneri legislative, a adresat două întrebări și interpelări și a avut patru moțiuni. Tararache este unul dintre cei mai activi parlamentari, el fiind unul dintre cei care transmite comunicate de presă și merge la acțiunile organizate prin județ. 


Deputatul Colegiului 2, Mihai Lupu (PNL), se află la al doilea mandat. El a luat cuvântul în plen de 30 de ori, are 29 de declarații politice și șapte propuneri legislative. Nu organizează conferințe de presă, însă transmite comunicate de presă. 


Deputatul Colegiului 3, Cristina Dumitrache (PSD), se află la al doilea mandat. Ea a avut 14 luări de cuvânt, 13 declarații politice, 12 propuneri legislative și a adresat 13 întrebări și interpelări. Social-democrata nu organizează conferințe de presă și nici nu transmite comunicate de presă. 


Deputatul Colegiului 3, Andrei Răzvan Condurățeanu (PP-DD), se află la primul mandat. El a luat cuvântul în plen de șapte ori, a avut cinci declarații politice, 24 de propuneri legislative, a adresat 22 de întrebări și interpelări și a inițiat șase moțiuni. Din cauza stării de sănătate precare, parlamentarul nu se deplasează frecvent în județ, însă activitatea sa este făcută cunoscută prin intermediul consilierilor personali. Deputatul Colegiului 4, Radu Babuș (PSD), se află la primul mandat. El a luat cuvântul în plen de șapte ori, a avut trei declarații politice, 16 propuneri legislative și o interpelare. Social-democratul nu a organizat nicio conferință de presă și nici nu transmite comunicate pentru a face publică activitatea sa. 


Remus Cernea și Dănuț Culețu, cei mai activi deputați


Colegiul 5 al județului Constanța este reprezentat de deputatul Victor Manea (PNL) care se află la primul mandat. Aproape inexistent, despre acesta se poate spune chiar că face de rușine PNL-ul deoarece nu organizează conferințe de presă și nici nu transmite informații despre activitatea sa prin intermediul comunicatelor de presă. La o simplă analiză, nici în Camera Deputaților nu este foarte activ comparativ cu alți colegi. 


Astfel, în primul an de mandat, el a luat cuvântul în plen de cinci ori, a făcut două declarații politice și a avut 12 propuneri legislative. Deputatul Colegiului 6, Eduard Martin (PSD), se află la al treilea mandat. El a avut 12 luări de cuvânt, trei declarații politice și cinci propuneri legislative. 


La fel ca și ceilalți social-democrați, nici Eduard Martin nu știe să-și promoveze activitatea din Parlamentul României. Deputatul Colegiului 7, Mircea Titus Dobre, se află la primul mandat. El a avut 18 luări de cuvânt, nouă declarații politice și 25 de propuneri legislative. Pe parcursul primului an de mandat, el nu a organizat nicio conferință și nici nu a transmis comunicate de presă cu toate că ar avea cu ce să se laude. 


Colegiul 8 este reprezentat de Manuela Mitrea (PSD). Ea a luat cuvântul în plen de 36 de ori, a avut 32 de declarații politice, a adresat 34 de întrebări și interpelări și a inițiat 10 propuneri legislative. Chiar dacă locuiește în București, Manuela Mitrea este una din persoanele care nu a uitat că a fost trimisă în Parlament de constănțeni, astfel că, activitatea sa se desfășoară, din când în când, și în Constanța. Totodată, consilierii personali știu să aducă la cunoștința opiniei publice activitatea pe care aceasta o desfășoară. 


De departe, cei mai activi parlamentari pe plan local sunt cei ai Colegiului 9 deoarece, atât Remus Cernea (independent) cât și Dănuț Culețu (Forța Civică) știu să-și facă publică activitatea, ambii organizând frecvent conferințe de presă. În ceea ce privește activitatea lor parlamentară, Remus Cernea a avut 34 de luări de cuvânt, nouă declarații politice, 12 propuneri legislative și o interpelare. Totodată, Dănuț Culețu a luat cuvântul în plen de nouă ori, are șapte declarații politice, 27 de propuneri legislative, a adresat 22 de întrebări și interpelări și a inițiat opt moțiuni. 


Colegiul 10 are tot doi deputați. Cu toate acestea, Mădălin Voicu (PSD) este ca și inexistent în colegiul său, în timp ce Florin Gheorghe (PDL) își face frecvent cunoscută activitatea în Parlament. 


Deși se află la al cincilea mandat în Parlamentul României, ca dovadă că nu are mai nimic de spus, Mădălin Voicu a luat cuvântul în plen doar o singură dată și a inițiat 12 propuneri legislative. În schimb, Florin Gheorghe se află la primul mandat. El a avut 39 de luări de cuvânt, 35 de declarații politice, 40 de propuneri legislative, 84 de întrebări și interpelări și opt moțiuni.


Senatorul Moga nu se dezminte


Senator pe Colegiul 1, aflat la al cincilea mandat liberalul Puiu Hașotti a câștigat, anul trecut, un nou mandat sub umbrela USL. Pe parcursul acestui an de activitate parlamentară, el a avut 13 inițiative legislative, șase declarații politice, cinci întrebări și interpelări și 200 de luări de cuvânt în plen. În schimb, acesta nu organizează conferințe de presă și nici nu transmite comunicate de presă. Colegiul 2 Senat este reprezentat de doi senatori. 


Nicolae Moga se află la al doilea mandat. A fost și a rămas unul dintre cei mai activi senatori care nu uită să viziteze electoratul care l-a trimis în Parlament. Pe lângă faptul că el merge în teritoriu a mai organizat și conferințe de presă. Activitatea sa parlamentară s-a concretizat în nouă inițiative legislative, noua declarații politice, opt întrebări și interpelări și 26 de luări de cuvânt în plen. 


Tot în Colegiul 2 Senat, județul Constanța este reprezentat de Marian Vasiliev (PP-DD). În primul an de mandat, el a avut opt inițiative legislative, trei întrebări și interpelări și a luat cuvântul în plen de 11 ori. Întreaga sa activitate este adusă la cunoștința opiniei publice prin intermediul conferințelor de presă. 


Colegiul 3 Senat este reprezentat de Alexandru Mazăre (PSD) aflat la al treilea mandat de parlamentar. El a avut 10 inițiative legislative, patru interpelări și a luat cuvântul în plen de opt ori. Nu organizează conferințe de presă ș nici nu transmite comunicate de presă. 


Colegiul 4 Senat are doi senatori. Mircea Banias (PC) se află la al doilea mandat de parlamentar. Deși activ în primul an de mandat, acum acesta pare că nu mai este atât de interesat pentru a-și face cunoscută activitatea parlamentară. El are nouă inițiative legislative, trei întrebări și interpelări, o declarație politică și a luat cuvântul în plen de șapte ori. 


La fel ca aproape toți ceilalți parlamentari aflați la primul mandat, senatorul Christian Gigi Chiru își promovează frecvent activitatea parlamentară prin intermediul conferințelor dar și al comunicatelor de presă. El are nouă inițiative legislative, nouă declarații politice, 22 de întrebări și interpelări și a luat cuvântul în plen de 23 de ori. 


Comentează știrea

165 comentarii. Pagina 1 din 17. Click pe pagina dorită : 1 2 ...17 
Hanibal
10 decembrie 2013
alesii nostri p.I-a

Sistemul parlamentar nu ofera,nu permite alegerea celor care sa corespunda cerintelor poporului decat intr-o mica masura.Inteligenta politica a multimii nu este suficient de dezvoltata pentru ca sa gaseasca prin propriile ei puteri oameni capabili de care are nevoie.Ne-am convins ca din buletinele de vot nu se nasc instantaneu oameni politici sau de stat de mare valoare,drept pentru care mediocritatile parlamentare iau hotarari si decizii vitale pentru natiune si care ,pana in prezent n-au produs decat dezastru economic si social cu exceptia imbogatirii lor.Parlamentarii sunt doar oameni de paie,instrumente usor de manipulat de cei care stau in spatele lor ,hotararile fiind luate de catre acestia.Poporul roman indura de peste 23 de ani politicianismul hraparet ,corupt si incompetent.Politicianismul a favorizat fuga de munca , toti fac politica pentru a parveni.Parlamentarii au transformat politica in spectacol televizat in care se intrec in a se defaima reciproc.Traim in tara lichelelor politice, a ticalosilor care au trecut prin toate partidele si au avut toate "convingerile".Politicianistii de teapa celor de mai sus calca tot in picioare,demnitate,cuviinta,cultura,idei.Toti fac politica celor aflati la putere.Ne putem mandri cu imoralitatea , lipsa de caractere si coruptie generalizata.Datorita acestor politicianisti suntem o tara bolnava cu oameni bolnavi care inca nu inteleg ca nu pot fi ajutati de catre cei care au cauzat boala si ca nu sunt sperante de mai bine atata timp cat politicianistii reprezinta puroiul total.Clasa politicianista este incapabila sa depaseasca maruntul joc al puterii. Dam strainatatii o impresie penibila de nesiguranta,de instabilitate,de nepricepere.Demagogia,calomnierea adversarilor ,provoaca descurajarea si dezorientarea profunda a electoratului de buna calitate,atata cat mai exista astazi.Putem afirma ca din 1990 pana astazi politica romaneasca a suferit si sufera in continuare de gripa aviara si gripa porcina.Nu te poti angaja fara sa dai un test,sau probe de lucru.Poti insa sa conduci in politica chiar analfabet fiind.Nu poti conduce o firma fara cazier curat,dar poti conduce in politica fiind urmarit penal.Nu poti lua permisul de conducere auto fara examen psihologiv,dar poti conduce in politica fiind bolnav psihic.

Hanibal
10 decembrie 2013
alesii nostri p.II-a

ALESII NOSTRI partea II-a Situatia actuala nu este noua.Barbu Delavrancea scria la vremea sa ca " in parlament gasesti tipuri de politicianisti care prin lipsa de caracter,de cultura si de constiinta au devenit o pacoste pentru tara si pentru alegatori.Au luat parlamentul in proprietate asa cum au luat si averea statului".Cezar Petrescu in articolul scris in 1930 " Toamna tarzie" reda spusele lui Mos vasile: " Am trimis delegati sa ne faca legi si indreptari.Cand se milogeau de noi si se bateau cu pumnii in piept,erau cu curul gol.Acum cine-i mai vede din automobil ?Unii cica si-au cumparat case.Pe urma,iar o sa vina si sa se bata cu pumnu-n piept,pana cand om lua un toroipan sa-i alungam".Politicianistii ne-au convins ca parlamentul nu reprezinta interesele natiunii ci ambitiile personale ale "alesilor neamului".S-au specializat toti in interpelari.Bolile tarii se vindeca prin interpelari ca durerile de spate cu ventuze.Cel care interpeleaza se face rosu,se umfla,se scoala dela locul lui,face cativa pasi pana la microfon,apoi se intoarce la loc,de desroseste si se dezumfla,pentru ca, in picioare,a priceput ceea ce nu pricepuse sezand. Poporul naiv a crezut ca parlamentarii pot fi ca viermii de matase,drept pentru care sunt ingrijiti,platiti si hraniti ca atare.Dar, pana acuma,n-au dat din gura lor decat bale groase si inveninate in loc de fir de matase.Se mai pot spune multe despre "alesii neamului".Dar nu putem ignora si faptul ca lipsa de character si principii a cetateanului reproduce aceleasi lipsuri la oamenii politici si de stat.De aceea cetateanul a si atins aceasta fenomenala universalitate de cameleon,multumita careia el poate fi intotdeauna cu guvernul si devotat, saracul,pana la moarte.Opinia publica romaneasca sufera de uitare.Totul se uita la noi,binele si raul.Nicaieri nu se reabiliteaza lesne o eroare,nicaieri nu revin mai bine ,sub o forma noua,greselile vechi recunoscute si lepadate si pricinile de rau si dezbinare.Idealuri?Nimeni nu are nici un ideal si cei care vorbesc de un ideal,au in vedere un interes oarecare imoral si mint.Nu exista traditie de datorii,constiinta,modestie.Bantuie cu furie lichelismul.Si deasupra noastra,stau cei din galeria de poze publicata de ziar.Si sunt sute,mii,zeci de mii.

noni
10 decembrie 2013
Stiu eu, stiu eu !!!

Si-au marit averile personale, cercul de prieteni si influenta si toate astea pentru noi, ca sa ne fie noua mai bine ! Am nimerit ? .... Lipitorile !!!

bila
10 decembrie 2013
hoti legali

S-au vazut cu sacii in caruta , si ce treaba mai au acum cu restul lumii.Stati sa se apropie alegerile din nou, sa vezi iar cum umbla ei din poarta in poarta sa promita marea cu sarea. ROMANI , ASTEPTATII CU PARUL IN MANA. CUM BAT LA POARTA SI DESCHID GURA , CATE UNA LA MEMEACA.

ct
10 decembrie 2013
alesii ....

in alte tari unde functioneaza democratia, alesii NU ar fi putut sa treaca peste vointa poporului. la noi insa, se poate... daca la referandum,romanii au zis ca vor MAXIM 300 parlamentari, pai asta trebuiau sa faca in secunda 2 ! hotii, insa, au dublat numarul, asa,sa ne faca in ciuda! dar romanii nu nupot, nu vor, ori sunt prea multumiti, de aia nu ies in strada...bulgarii de ex, au schimbat un guvern, cand le-a marit taxa la curent !

KT
10 decembrie 2013
Draga ct

Nu au dublat numarul parlamentarlor ci sunt 688, nu doar 600 !!! corect ar fi 2 x numarul de judete = total parlamentari, sa zicem 41 judete x 2 parlamentari = 82 parlamentari + Bucuresti inca 2 ca generali cum e Oprescu + 6 sectoare x 2 = 14 Total general maxim admis = 96 parlamentari, de ajunssssssssssssssss !!!!

Răspuns la: alesii ....
Adăugat de : ct, 10 decembrie 2013
in alte tari unde functioneaza democratia, alesii NU ar fi putut sa treaca peste vointa poporului. la noi insa, se poate... daca la...
tararache
13 decembrie 2013
mihai

pana sa devina mare personalitate se ocupa cu alimentarile Merci, acum ca este la costum nu se mai preteaza acea afacere, are taticul restaurant in Mamaia si cine stie ce invarteli a mai facut pentru el, pentru noi ? o pla

tararache
13 decembrie 2013
mihai

i-a mintit pe cei din Navodari ca se lupta pentru un transport public etc..asa se filma..a facut ? ciuciu, vorbe goale

votati
13 decembrie 2013
independenti

asta ar fi o solutie, parerea mea, am distruge gastile care se aduna sub umbrela unui partid, pun ban la ban pentru a ne prosti, normal ca PSD este zi de zi la tv, la cati bani au strans

tararache
13 decembrie 2013
mihai

Aflat la primul mandat, deputatul Colegiului 1, Mihai Tararache (independent), a avut 12 luări de cuvânt, trei declarații politice, 18 propuneri legislative, a adresat două întrebări și interpelări și a avut patru moțiuni. Tararache este unul dintre cei mai activi parlamentari, el fiind unul dintre cei care transmite comunicate de presă și merge la acțiunile organizate prin județ. pai cum sa nu mearga ? ce are de pierdut ? doar vrea sa avanseze in politica cu vorbe, s-a dus in Parlament si a cerut bani, vai ce minune...oricine poate sa faca asa ceva, normal ca daca el ar fi fost la USL nu i-ar fi aprobat unuia ca el buget..ca sa se laude ca a facut si a dres ? ca Vadim sa se bata pentru tara nu o sa mai vedeti, transmite comunicate angajatii lui platiti din banii publici, nu el personal, am vazut multi ca el cu cont facebook, credeti ca sta el sa ne scrie de bine ? nu...este unul acolo care ne abureste in numele lui, uita de promisiunile facute, tin minte si azi ziua in care eram intr o statie de autobuz, se ruga de o vecina sa il voteze ca o sa faca si o sa dreaga, micniuni, si-a tradat el partidul dar pe cei care l-au votat in numele lui ? daca ar fi fost independent o sugea

165 comentarii. Pagina 1 din 17. Click pe pagina dorită : 1 2 ...17 

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 16 Octombrie 2013
Stire din Eveniment : NOUL COD RUTIER, TRIMIS ÎN PARLAMENT
Pagina a fost generata in 0.3265 secunde