După cum vede tot românu, la televizor, parlamentarii au în această perioadă o activitate extrem de intensă. Printre nenumăratele şedinţe pe care le au la Bucureşti, aleșii poporului trebuie să îşi facă timp să asculte nevoile cetăţenilor care i-au votat şi care i-au trimis în Parlamentul României să îi reprezinte.
La aproximativ două luni de când au depus jurământul, cei 16 parlamentari constănţeni - 11 deputaţi şi cinci senatori - şi-au intrat în pâine și se împart între ședințele din plen și audiențele de-acasă.
Am încercat să aflăm programul audienţelor pe care le susţin cu alegătorii constănțeni și am reuşit să luăm legătura cu șapte dintre cei 16 parlamentari.
Se îmbină activitatea de la Parlament cu cea din Constanţa
Pentru a ști mai bine cărui parlamentar să vă adresați în problema pe care o aveți, le-am solicitat să ne prezinte și comisiile din care fac parte.
Senatorul USR din Constanţa, Remus Negoi, face parte din trei comisii parlamentare, mai exact din Comisia de Buget, Comisia de IT şi Comisia de Cultură. Acesta are audienţe în fiecare săptămână cu cetăţenii oraşului de la malul mării în zilele de joi şi vineri, între orele 9:00 şi 11:00 la sediul partidului aflat pe strada I.G. Duca. Totodată, Remus Negoi merge des pe teren şi se întâlneşte cu cetăţenii, ascultându-i pe aceştia şi încercând să le rezolve problemele.
Deputatul USR din Constanţa, George Gima, care face parte din Comisia pentru Cultură şi Comisia pentru Politică Externă, ţine şi el audienţe cu cetăţenii, tot la sediul USR de pe strada I.G. Duca. Momentan, acesta nu are un program definitivat, însă în cel mai scurt timp a anunţat că îl va stabili şi îl va face public.
Deputatul PNL Marian Cruşoveanu se întâlneşte cu cetăţenii din Constanţa în fiecare joi şi vineri la sediul partidului din Bulevardul Ferdinand nr. 49. Acesta nu are un orar stabilit, însă a confirmat că stă la dispoziţia fiecărui cetăţean în funcţie de programările făcute. Marian Cruşoveanu face parte din Comisia de Transport, Comisia de Mediu şi Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupţiei şi Petiţii.
Senatorul PNL Silviu Coşa are o activitate intensă, acesta făcând parte din patru comisii parlamentare. Este secretarul Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională şi mai este membru în Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci, Comisia pentru Muncă, Familie şi Protecţie Socială şi Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupţiei şi Petiţii. Silviu Coşa stă la dispoziţia cetăţenilor la sediul biroului parlamentar din bulevardul Ferdinand nr. 49, în fiecare joi şi vineri, între orele 10:00 şi 18:00. Ba mai mult a pus la dispoziție și următoarele numere de telefon: 0241 615 737; prin mesaj, pe WhatsApp: +40791 650 323.
Senatorul Nicolae Vlahu, de la AUR, se întâlneşte cu cetăţenii oraşului de la malul mării joi şi vineri între orele 16:00 şi 18:00. Audienţele au loc la sediul parlamentar care se află pe bulevardul Tomis, însă de cele mai multe ori merge pe teren pentru a lua pulsul cetăţenilor. Nicolae Vlahu face parte din Comisia Juridică şi Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupţiei şi Petiţii.
Deputatul Mădălin Făget, de la SOS, ţine audienţele la sediul partidului, care se află pe bulevardul 1 Mai nr. 38. Acesta îi primeşte pe cetăţeni în fiecare vineri, începând cu ora 13:00, însă sediul este deschis pentru public de luni până vineri, între orele 10:00 şi 17:00. Mădălin Făget face parte din Comisia pentru Apărare, dar şi din Comisia comună a Revoluţionarilor din 1989.
Spre deosebire de colegii săi, care au deja un sediu, deputatul PSD din Constanţa Mirela Matichescu nu are încă o… adresă, dar a declarat că se află în teritoriu în fiecare săptămână, de joi până duminică, timp în care se întâlneşte cu cetăţenii Constanţei şi le ascultă problemele. Mirela Matichescu face parte din Comisia de Apărare şi din Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupţiei şi Petiţii.
Am încercat să luăm legătura şi cu ceilalți parlamentari din judeţul Constanţa, pentru a afla programul de audiențe al acestora, însă, din păcate nu au răspuns la telefon.