Consilierii locali din municipiul Constanţa au fost convocaţi în şedinţă ordinară joi, 29 august, cu începere de la ora 12:00. Pe ordinea de zi s-au aflat 31 de proiecte de hotărâre care au fost analizate şi apoi votate de către aceştia.
Unul dintre cele mai importante proiecte aflate pe ordinea de zi a fost cel care a vizat aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne/externe ȋn valoare de maximum 269.827.057, 83 lei. Mai exact, proiectul presupune un al doilea împrumut pe care îl face Primăria Constanţa pentru a duce la bun sfârşit unele proiecte pe care le are încă în implementare.
Înainte de vot, liderul consilierilor USR din Constanţa, Florin Cocargeanu, a luat cuvântul.
„Domnule primar, mi se pare incredibil cum Primăria Constanţa vrea să se împrumute a doua oară. Ce s-a făcut cu banii din primul împrumut? Tot spunem că facem proiecte, cheltuim bani pe beculeţe de sărbători şi alte chestii. Nu aţi adus nici un investitor în Constanţa în aceşti patru ani. Nu aţi făcut nimic şi acum vreţi să vă împrumutaţi din nou pentru că nu aţi cheltuit banii din primul împrumut cu cap", a transmis Florin Cocargeanu.
La rândul său, edilul Vergil Chiţac i-a oferit acestuia o replică.
„Înțeleg că sunteți fruntaș al partidului. Un partid de dreapta niciodată nu va vota împotriva unui proiect de investiţii. Nu sunteți un partid de dreapta. Dumneavoastră ați fost de acord cu subvenționarea gunoiului, reprezentați un partid populist. După votul dumneavoastră de astăzi, (n.r. joi) la toate proiectele pe care le am aici, voi pune panouri că USR nu a acceptat diferite proiecte", a răspuns Vergil Chiţac.
Chiar dacă consilierii USR au votat împotriva proiectului, acesta a fost adoptat cu 19 voturi pentru şi 8 împotrivă.
Totodată, în cadrul şedinţei au mai fost adoptate alte două proiecte care fac referire la societatea CT Bus S.A. Este vorba despre proiectul privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2024 al societăţii CT BUS S.A. şi cel privind aprobarea raportărilor contabile semestriale ȋncheiate la 30.06.2024 ale societăţii CT BUS S.A.
Aşa cum s-a vorbit în ultimul timp, Clubul Sportiv Municipal Constanţa are unele probleme financiare şi s-a discutat despre desfiinţarea unor secţii pentru a reduce cheltuielile. Pentru ca totul să fie în regulă şi să nu se recurgă la o astfel de acţiune, pe ordinea de zi s-a aflat şi proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentului de organizare și funcţionare, normele financiare, organigrama, statul de funcţii și grila de salarizare ale Clubului Sportiv Municipal Constanţa, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, proiectul a fost adoptat cu 24 de voturi.
La şedinţă au fost prezenţi 26 de consilieri locali din 27. Aşa cum se întâmplă de foarte mult timp, şedinţa a avut loc în format videoconferinţă prin intermediul unei platforme online.