Alina Gorghiu îi solicită demisia lui Victor Ponta din fruntea Guvernului

126
Alina Gorghiu  îi solicită demisia  lui Victor Ponta din fruntea Guvernului - alinagorghiu-1433258393.jpg

Articole de la același autor

Copreședintele PNL Alina Gorghiu îi solicită demisia premierului Victor Ponta și subliniază că politicienii nu trebuie să se substituie instituțiilor care reglementează buna funcționare a justiției.

"Victor Ponta a trecut la nivelul superior al obsesiei pentru arestări. Când nu se laudă el însuși cu diverse încarcerări, vede comploturi ale justiției în privința colegilor domniei sale de partid și susține enormități precum cele referitoare la condamnarea lui Liviu Drag-nea. În ambele cazuri, nu avem de-a face doar cu o profundă neînțelegere a modului în care funcționează instituțiile statului în democrație, ci cu o mentalitate, în general, totalitară, a PSD și a liderilor săi. A face teoria conspirației ca președinte de partid și prim-ministru nu este un exercițiu care poate fi încadrat doar în categoria declarațiilor lipsite de responsabilitate ale acestuia. Este vorba despre o campanie care are ca singur scop păstrarea puterii în PSD, după ce mai multe organizații i-au reproșat efortul inegal depus în discreditarea justiției în cazul Dragnea în raport cu mobilizarea din Parlament pentru salvarea senatorului Șova", afirmă Gorghiu într-un comunicat de presă. Victor Ponta a susținut, ieri, că în PSD există o stare de nemulțumire cauzată de condamnarea lui Liviu Dragnea, decizie pe care social-democrații o consideră nedreaptă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5507 secunde