Băsescu a promulgat Legea privind revenirea la 85% a indemnizației pentru mame
Traian Băsescu a semnat, astăzi, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistență socială.
Legea prevede majorarea indemnizației de creștere a copilului de la 75% la 85% din cuantumul venitului net.
Legea mai prevede menținerea pragului de 3.400 de lei la acordarea procentului de 85% din venitul net, precum și renunțarea la condiționarea acordării concediului de creștere a copilului și a indemnizației de creștere a copilului doar pentru primii 3 copii din familie.
Totodată, proiectul de lege flexibilizează perioada în care persoanele care primesc ajutoare sociale trebuie să achite impozite locale.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, și-a cerut scuze săptămâna trecută pentru faptul că l-a învinovățit pe președintele Traian Băsescu pentru întârzierea promulgării legii care majorează indemnizația mamelor, ea explicând că abia ulterior a aflat că acest proiect de lege mai trebuie aprobat și de către Senat.
"Îmi cer scuze, am făcut o eroare, eu am înțeles că avem drept cameră decizională Camera Deputaților și, în clipa în care legea a fost semnată, am crezut că procedura s-a încheiat, dar ea trebuia semnată și la Senat și de aceea a mai întârziat... Eu îmi cer scuze, am dat vina exclusiv pe domnul președinte și iată că de data asta nu a fost vinovat", a spus Câmpeanu, răspunzând unei întrebări a presei pe această temă.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, declarase luni, 1 octombrie, că nu știe de ce președintele Traian Băsescu nu a promulgat legea adoptată pe 25 septembrie de Camera Deputaților privind majorarea indemnizației la 85% de la 75% din cuantumul venitului net, în texul acesteia fiind prevăzută aplicarea începând de la 1 octombrie.
Câmpeanu a mai arătat că legea poate fi aplicată și de la 15 octombrie, având în vedere întârzierea promulgării.
Purtătorul de cuvânt al Președinției, Bogdan Oprea, a precizat atunci că Legea privind majorarea la 85% a cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului nu a fost încă depusă pentru promulgare la Palatul Cotroceni.
"Respectiva lege nu a fost depusă încă la Administrația Prezidențială în vederea promulgării ei de către președintele României. Așa cum reiese în mod clar de pe website-ul Camerei Deputaților, legea se află încă la Secretarul General al Camerei Deputaților, unde a fost depusă în cursul zilei de ieri, 2 octombrie 2012", afirma Bogdan Oprea, într-un comunicat de presă transmis miercuri, 3 octombrie.
Și Camera Deputaților a precizat atunci că legea va fi trimisă la promulgare în 4 octombrie.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 26 Septembrie 2012
Joi, 27 Septembrie 2012
Joi, 04 Octombrie 2012
Luni, 08 Octombrie 2012
Sâmbătă, 06 Octombrie 2012
Miercuri, 03 Octombrie 2012
Marţi, 25 Septembrie 2012
Sâmbătă, 22 Septembrie 2012