Birourile Permanente pentru Mihai Răzvan Ungureanu se reunesc luni

116
Birourile Permanente  pentru Mihai Răzvan Ungureanu se reunesc luni - birourilepermanentemihairazvanun-1435332820.jpg

Articole de la același autor

Birourile Permanente ale celor două Camere vor fi convocate luni pentru procedura de numire a lui Mihai Răzvan Ungrureanu la conducerea Serviciului de Informații Externe (SIE). Ședința ar putea avea loc la ora 13.00.

Președintele Klaus Iohannis l-a nominalizat pe senatorul PNL Mihai Răzvan Ungureanu, fost premier, pentru funcția de director al SIE.

Practic, Birourile Permanente vor convoca comisiile de control al SIE pentru audierea lui Mihai Răzvan Ungureanu, iar apoi acesta va merge în plenul Parlamentului.

Reprezentanții PSD și Victor Ponta au spus că nu susțin această nominalizare, în schimb liderul UNPR, premierul interimar, Gabriel Oprea a anunțat că îl susține pe președintele Iohannis în acest demers. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.505 secunde