Parlamentul se reunește pentru pensiile speciale ale parlamentarilor

96
Parlamentul se reunește pentru pensiile speciale ale parlamentarilor - parlamentulromaniei-1434439489.jpg

Articole de la același autor

Senatul și Camera Deputaților se vor reuni astăzi, de la ora 12,00, în ședință comună, pe ordinea de zi aflându-se și proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari.

PNL a anunțat că va vota împotriva propunerii legislative pentru că ar institui un sistem preferențial.

"Am solicitat neintroducerea pe ordinea de zi a proiectului de modificare a Statutului deputaților și senatorilor care prevede practic înființarea unei pensii parlamentare speciale. Mi s-a răspuns că, având în vedere că raportul este gata, trebuie introdusă pe ordinea de zi și eventual dacă plenul vrea să o scoată de pe ordinea de zi o să o facă. Mie mi se pare că, în ciuda unei reacții extrem de clare din partea opiniei publice, în ciuda unui evident tratament legislativ preferențial pe care îl manifestă coaliția majoritară, în continuare vor să adopte această propunere legislativă privitoare la pensiile parlamentarilor, chestiune cu care noi nu suntem de acord. Vom vota împotrivă și ne vom opune adoptării acestei propuneri legislative care instituie practic un sistem preferențial de acordare a pensiilor pentru parlamentari", a declarat liderul deputaților liberali, Ludovic Orban, la finalul Birourilor reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, citat de Agerpres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 29 Aprilie 2015
Stire din Politică-Administrație : Demisie surpriză
Pagina a fost generata in 1.0525 secunde