Boc a felicitat-o pe Boagiu că a deblocat construcția de autostrăzi

462
Premierul Emil Boc a declarat, vineri, că, dacă guvernarea din perioada 2007-2009 nu ar fi întârziat implementarea progra-mului operațional de transporturi, astăzi am fi avut autostrăzi europene, și a felicitat-o pe Anca Boagiu că a deblocat proiectele.
"Dacă nu s-ar fi pierdut cei doi ani, 2007-2009, aceste  auto-străzi puteau fi gata astăzi. Atunci când am ajuns la guver-nare a trebuit să luăm totul de la zero, nici măcar Programul Operațional Transport nu era acreditat, darămite să fie proiecte făcute și înaintate la Uniunea Europeană", a declarat Emil Boc cu ocazia semnării contractelor pentru loturile de autostradă de pe Coridorul IV, finanțate din POS-T.
El a felicitat-o pe Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, pentru că a reușit să deblocheze construcția de autostrăzi.
"Dacă nu exista acum o echipă a ministrului Transporturilor să facă din absorbția fondurilor europene  prioritatea zero a Ministerului Transporturilor,  probabil că nici astăzi nu am fi semnat aceste contracte, acum este momentul  să ne concentrăm pe implementarea lor  și pe finalizarea celorlalte proiecte aflate în execuție. Am apreciat și eforturile pe care ministrul Transporturilor  le-a făcut  pentru  a impune rigoare, seriozitate și respectarea calității și a termenelor. Încă o dată o felicit pe doamna ministru și pe întreaga echipă care a lucrat cu dânsa", a mai spus premierul.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a semnat vineri contracte pentru atribuirea unor lucrări de proiectare și construc-ție, pentru cinci loturi de autostradă de pe Coridorul IV Paneu-ropean, în valoare de peste 692,68 milioane euro.
"Sunt primele cinci contracte de autostradă din cele nouă pachete pe care le-am scos la licitație, celelalte patru urmând să fie semnate peste două săptămâni. Cele cinci contracte acoperă o lungime de autostradă de 98,17 km. Vrem să creștem rata absorbției, prin lansarea acestor licitații, la 20% și cred că acest țel va fi atins", a declarat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Anca Boagiu. Aceasta a precizat că, în prezent, există 313 km de autostradă executați, iar alți 276 de kilomtetri sunt în execuție.
Toate cele cinci contracte sunt finanțate de către Uniunea Europeană, prin Fondul de Coeziune (85%) și de către Guvernul României (15%).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3373 secunde