Cât va câștiga un parlamentar sau un primar din 2016. Se pregătesc salarii uriașe

5838
2
Cât va câștiga un parlamentar sau un primar din 2016. Se pregătesc salarii uriașe - cesalariivoraveaprimariisiparlam-1441909108.jpg

Articole de la același autor

Grupul de lucru din cadrul Guvernului lucrează, încă, la revizuirea Legii salarizării unitare, astfel încât noile prevederi să fie aplicate începând de anul viitor.

Potrivit reprezentanților Guvernului, prin ministrul Muncii, Rovana Plumb, noua lege a salarizării unitare va urmări să aducă salarii decente în instituțiile publice, dar este și o măsură de a diminua corupția.

În urmă cu ceva timp, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat că, după încheierea sesiunii parlamentare, va începe discuții cu fiecare ordonator principal de credite, apoi cu partenerii sociali, în vederea finalizării noii legi a salarizării. Rovana Plumb a precizat că și-a propus să finalizeze consultările până pe 15 septembrie, apoi proiectul de lege să fie trimis Parlamentului, arătând că vrea implementarea legii începând cu 2016.

Practic, Guvernul propune ca în noua lege a salarizării să fie cinci clase de salarizare, care să includă, persoanele necalificate, cu un salariu minim brut de 1.200 lei, persoanele cu studii medii sau care au absolvit școli profesionale, fără bacalaureat, persoanele cu studii medii cu bacalaureat, persoanele cu studii superioare de scurtă durată (precum asistent medical, arhivar, grefier) și persoanele cu studii superioare de lungă durată (precum medicul, profesorul, dar și președintele țării, parlamentarul și ministrul), pentru această ultimă categorie fiind propus salariul maxim de 22.000 de lei brut.

Ca exemple ce vor fi obținute în administrația publică extrase din draftul noii legi a salarizării reiese că un președinte al consiliului județean va primi o indemnizație brută lunară de 14.680 lei, iar un vicepreședinte al aceleiași instituții va lua 10.777 lei. Totodată, un primar de municipiu reședință de județ cu peste 150.000 de locuitori va primi 12.059 lei, un primar de municipiu reședință de județ care are până la 150.000 de locuitori va avea 10.777 lei, un primar de municipiu (categoria I) - 10.478 lei, iar un primar de municipiu (categoria II) - 9.905 lei. Viceprimarii de municipiu cu peste 150.000 de locuitori vor primi 9.631 lei, un viceprimar de municipiu care are până la 150.000 de locuitori va avea 9.105 lei, un viceprimar de municipiu (categoria I) - 7.911 lei, iar un viceprimar de municipiu (categoria II) - 7.692 lei. În funcție de categoria în care este încadrat orașul pe care-l conduce, edilii ar putea avea salarii de 9.631 lei, 9.105 lei sau 8.607 lei. Totodată, viceprimarii lor ar putea lua venituri de 7.479 lei, 7.070 lei sau 6.684 lei. Grila continuă cu primarii comunelor, aceștia fiind încadrați tot în funcție de locuitorii pe care îi au în localitate. Astfel, ei vor putea primi salarii de 8.607 lei (peste 7.000 de locuitori), 7.479 lei (între 3.000 și 7.000 locuitori) sau 6.874 lei (până la 3.000 de locuitori). De asemenea, ținându-se cont tot de numărul locuitorilor, viceprimarii acestora vor avea salarii de 6.684 lei, 6.318 lei sau 5.884 lei.

În altă ordine de idei, președintele României va avea salariul egal cu cele ale premierului, președinților de la Senat și Camera Deputaților, respectiv, 21.540 lei. În același timp, senatorii și deputații vor avea salariul de 14.680 lei. Totodată, un ministru va primi 19.055 lei, în timp ce un se-cretar de stat va semna ștatul de plată lunar pentru 14.680 lei. 

Comentează știrea

nicu
13 septembrie 2015
salarii

inca nu isi dau seama de rabdarea poporului,au venit regimuri si au cazut,s-au au fost doborite.cred ca totul merge la ifinit.paharul se umple.

gigi
17 noiembrie 2016
salari

DE CE SE SCRIE LA PRIMARI SALARIUL BRUT IAR LA DIRECTORI DE ȘCOALA DE SALARIUL NET. UN DIRECTOR DE ȘCOALȚ CÎȚTIGĂ DUBBLU CA PRIMARUL.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.48 secunde