Ce dezastru au lăsat în urmă inundațiile din județul Constanța

431
Ce dezastru au lăsat în urmă inundațiile din județul Constanța - cedezastru-1404751126.jpg

Articole de la același autor

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a finalizat raportul privind evaluarea pagubelor produse de fenomenele meteo ce au afectat județul Constanța în perioada 19-20 iunie 2014, a anunțat, ieri, Prefectura.

Potrivit raportului, membrii comisiei de evaluare, împreună cu reprezentanții Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență, au verificat fiecare din localitățile afectate, pentru a prezenta cât mai repede structurilor ierarhice superioare o situație completă a pagubelor produse de inundații, în vederea găsirii unor soluții financiare de remediere.

"Toate datele au fost cuprinse într-un raport de sinteză care va fi înaintat Ministerului Afacerilor Interne. Raportul complet poate fi consultat și pe site-ul instituției la adresa www.prefectura-ct.ro. Menționăm faptul că la nivelul comunei Adamclisi, pentru străzile distruse s-a luat în calcul valoarea de inventar a acestora", se spune în comunicatul de presă remis de Prefectura Constanța.

Conform raportului, ca urmare a cantităților mari de precipitații căzute în data de 19 și 20 iunie 2014, cele mai afectate comune au fost: Adamclisi, 23 August, Albești, Deleni, Dobromir, Deleni, Ion Corvin, Pecineaga și Aliman, unde au fost inundate case, gospodării, drumuri și terenuri cultivate.

Astfel, din raportul întocmit reiese că la Adamclisi pagubele se ridică la suma de 3.495.000 lei, în comuna 23 August - 2.520.000 lei, în comuna Albești - 5.398.000 lei, comuna Deleni - 4.064.000 lei și comuna Pecineaga - 2.421.000 lei, totalul pagubelor din județul Constanța fiind de 18.430.000 lei, existând și localități unde pagubele nu au fost semnificative.

Zilele trecute, primarul comunei Adamclisi, Anton Burcea, s-a arătat îngrijorat de dezastrul lăsat în urma inundațiilor din data de 19 iunie. El a spus că s-au făcut mai multe rapoarte pe care le-a transmis atât Prefecturii Constanța cât și premierului Victor Ponta căruia îi solicită să-i aloce banii necesari remedierii situației din comună.

Primarul Anton Burcea spunea că, urmare a ploilor care au avut loc în cursul zilei de 19 iunie, o serie de locuințe și anexe gospodărești din localitatea Zorile, precum și o serie de străzi din localitățile Zorile, Urluia, Adamclisi, au fost afectate.

"Un număr de 14 locuințe sau anexe gospodărești executate între anii 1930 - 1970 situate în localitatea Zorile au fost inundate, apa provenită din viitură depășind pe alocuri înălțimea de 0,50 metri Ia soclu în interiorul caselor. Străzile din localitățile Zorile, Urluia, Adamclisi prezintă în urma ploilor abundente din data de 19 iunie 2014 ravene și dislocări de piatră spartă pe partea carosabilă a străzilor. În localitatea Zorile există ravenări cu adâncimi cuprinse între 10-30 cm în unele locuri depășind chiar adâncimi de un metru. Totodată, există dislocări de piatră spartă pe partea carosabilă a drumurilor", a spus primarul Anton Burcea.

El a adăugat că, pentru remedierea pagubei este nevoie de două milioane de lei și, tocmai, din acest motiv a făcut apel la autoritățile statului deoarece suma necesară este mult peste puterile financiare ale comunei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3078 secunde