Ce spune Dragnea despre dublarea indemnizației parlamentarilor

165
Ce spune Dragnea despre dublarea indemnizației parlamentarilor - liviudragneanou1-1445372410.jpg

Articole de la același autor

Șeful PSD, Liviu Dragnea, a declarat, astăzi, că nu susține dublarea indemnizației parlamentarilor și a subliniat că principala preocupare a social-democraților este mărirea salariilor mici din sistemul bugetar astfel încât cel administrativ să funcționeze, potrivit Agerpres. "Nu am informatia informație potrivit careia indemnizațiile parlamentarilor ar urma să fie dublate potrivit proiectului legii salarizării bugetarilor. Nu ne-a obligat nimeni să mergem în Parlament. Când mergi în campanie electorală pentru parlamentare, de exemplu, nu le spui cetățenilor 'dați-ne votul ca să mergem noi în Parlament, să ne facem salarii mai mari noi întâi și pensii mai mari noi întâi', chiar dacă sunt îndreptățite solicitările. Ca și partid social—democrat, principala noastră preocupare este să mărim salariile pentru cei care le au foarte mici și să ajungem încet-încet ca întregul sistem bugetar să primească în timp rezonabil salarii bune pentru ca sistemul administrativ să funcționeze", a spus Dragnea.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 16 Octombrie 2015
Stire din Politică-Administrație : Liviu Dragnea a făcut anunțul!
Pagina a fost generata in 0.9103 secunde