Ce urmează să facă Primăria Murfatlar cu un teren obținut de la MApN

508
< 1 min citire
Ce urmează să facă Primăria Murfatlar cu un teren obținut de la MApN - cojocaru-alee-1693224165.jpeg
Primarul oraşului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru, încearcă să se ţină de promisiunile pe care le-a făcut în campania electorală din anul 2020.
Edilul a reuşit să obţină pentru administraţia locală un teren care aparţinea celor de la MApN şi promite că zona respectivă va fi dezvoltată în cel mai frumos mod posibil.
În campania electorală am promis că voi face toate demersurile pentru a obține terenuri de la MApN. Chiar și atunci când am obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru trei terenuri în anul 2021, majoritatea oamenilor erau sceptici că voi reuși să promovez și hotărârea de guvern privind cedarea terenurilor. Iată că după aproape 3 ani de discuții, adrese, comisii, etc a ieșit și prima hotărâre de guvern din cele 3, prin care obținem 6911mp teren pentru lărgirea Aleei Bachus. Aleea, care are acum până la 1 m lățime, va deveni una din cele mai frumoase străzi din oraș, cu lățimea de 12 m și pe care vom avea spațiu să introducem toate utilitățile ( rețea nouă de apă, canalizare, gaze naturale)", a transmis Gheorghe Cojocaru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0541 secunde