Cel mai tare primar PSD din Constanța pleacă la UNPR

2596
12
Cel mai tare primar PSD din Constanța pleacă la UNPR - dsc0320-1317066321.jpg

Cel mai tare primar din județul Constanța, care a reușit să câștige alegerile din 2008, din primul tur de scrutin, cu cel mai mare procent din țară, respectiv 85,34%, și-a anunțat intenția de a părăsi PSD-ul și a candida la alegerile locale de anul viitor din partea Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR). 


Cunoscut ca cel mai înverșunat primar social-democrat din județul Constanța, care a avut curajul de a pune pe tapet, ori de câte ori a fost nevoie, neregulile din cadrul Organizației Județene a PSD Constanța condusă de Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, edilul comunei Peștera, Valentin Vrabie, s-a săturat să tot atragă atenția asupra a ceea ce se întâmplă la PSD și a hotărât că este mai bine ca, de la anul, să se alăture unei alte echipe. "M-am săturat să mai atrag atenția asupra a ceea ce se întâmplă la PSD Constanța, unde nu ești tratat cu respect, unde nimeni nu te întreabă nimic. Am încercat să îndrept lucrurile timp de trei ani, însă nimeni nu m-a băgat în seamă. Din contră, am fost hulit. Așa că am ales să mă alătur unei echipe care promovează proiecte dedicate românilor, care pune pe primul plan interesul cetățenilor și care are ca valori patriotismul, onoarea, demnitatea, verticalitatea și respectul față de semeni", a spus Valentin Vrabie, care a confirmat că, la anul, va candida din partea UNPR. De altfel, plecarea primarului Valentin Vrabie spre altă formațiune politică era previzibilă. El a pus piciorul în prag și a refuzat să răspundă la comanda șefilor de partid de la Constanța ori de câte ori a considerat că lucrurile nu merg pe un făgaș normal. În urmă cu câteva luni, 14 organizații PSD, PNL și PC au fost chemate, în orașul Constanța, să semneze protocoalele de colaborare pentru formarea la nivel local a Uniunii Social Liberale (USL).  Singurul care a refuzat să se supună acestui ordin a fost primarul PSD al localității Peștera, Valentin Vrabie, aflat de ceva timp în conflict cu șefii de partid de la Constanța, în speță, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu.  De altfel, edilul din Peștera nu era la prima nemulțumire pe care o făcea publică vizavi de atitudinea celor care se consideră zmeii județului, după ce au obținut voturi de la locuitorii comunei Peștera. 


Reamintim că Vrabie a intrat în conflict deschis cu șefii partidului de la Constanța după ce a observat că aceștia nici măcar nu au mai avut bunul-simț să le mulțumească locuitorilor care le-au dat votul în județul Constanța. Cât despre vreun ajutor financiar privind localitatea Peștera, nici vorbă, deoarece președintele CJC, Nicușor Constantinescu, a uitat complet de locuitorii comunei Peștera și aproape că a șters de pe harta județului această localitate.
"Nu voi participa la încă o umilință de a semna acest protocol USL, pentru că nu este vorba despre persoana mea, ci de o întreagă comunitate pe care eu o respect. Eu reprezint comunitatea localității Peștera, de oamenii de aici am fost ales și mă simt dator să-i respect pe cei care mi-au acordat votul. Vreau să-i respect cu cinste și nu să mă aplec în fața unora care au uitat cine i-a pus în funcții și au uitat să le mulțumească în vreun fel", spunea Valentin Vrabie.  El a mai adăugat că USL nu înseamnă Uniunea Social Liberală, ci Umilința Social Liberală.  "Chiar dacă suntem din Peștera, suntem oameni cu principii și demnitate și nu acceptăm să fim umiliți de unii care doar se cred lideri la PSD Constanța. Le urez succes în această Umilință Social Liberală, pentru că așa ar trebui să se numească, deoarece au umilit județul Constanța și au dovedit că nu au respect pentru cei care le-au acordat votul", a mai spus Vrabie.

Comentează știrea

12 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
mirela
28 septembrie 2011
nu cred KingTonz!!!

nu il asteptati la Medgidia, mai are de lucru la pestera.

alina rafael
8 noiembrie 2011
pacat ca nu poate fi omniprezent

ma intreb oare cine il cunoaste cu adevarat si sa nu il iubeasca?pacat ca nu poate fi omniprezent,asa am avea nevoie de el si in alte judete,nu numai in Constanta!felicitariiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!

12 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Marţi, 27 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Palaz l-a reclamat pe Tusac la DNA
Marţi, 27 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Ce idei mai are Victor Ponta
Luni, 26 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Ce idei mai are Victor Ponta
Pagina a fost generata in 0.3482 secunde