Cîţu, după gafa ministrului Finanțelor: "Era optimist, vedea în viitor cât o să fie salariul minim pe economie"
169

Articole de la același autor
Premierul Florin Cîţu consideră că afirmaţia ministrului Finanţelor, Dan Vîlceanu, potrivit căruia salariul minim net pe economie este de 1.600 de lei, a fost o „gafă”, această valoare urmând a fi atinsă când „economia o va permite”.
„Domnul ministru al Finanţelor era optimist, vedea în viitor cât o să fie salariul minim pe economie. (...) A fost o gafă. Cu siguranţă, astăzi aţi discutat foarte mult despre acest lucru. A fost deliciul presei, dar în acelaşi timp, astăzi, au fost anunţate nişte lucruri foarte importante pentru economie pe care ar trebui să le repete şi o să-i spun să le repete. Acum ştie (n.r. cât e salariul minim pe economie)", a spus Florin Cîţu, marţi, la Parlament, după şedinţa Coaliţiei.
Referindu-se la faptul că el nu a ştiut preţul unei pâini, Cîţu a explicat: "Într-o economie de piaţă, şi asta e partea cea mai frumoasă într-o economie de piaţă, oferta este abundentă. Nu suntem ca în comunism, cu un singur preţ la pâine. De aceea pâinea are mai multe preţuri, ca orice alte produse. Eu am fost foarte onest şi v-am spus despre mine".
Ministrul Finanţelor a fost întrebat marţi, într-o conferinţă de presă, care este salariul minim net în România.

Top articole din Politică-Administrație
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 25 August 2021
Miercuri, 25 August 2021
Miercuri, 25 August 2021
Miercuri, 25 August 2021
Miercuri, 25 August 2021