CJC a alocat mai mulți bani Centrelor de cultură şi educaţie din rațiuni obiective

317
CJC a alocat mai mulți bani Centrelor de cultură şi educaţie din rațiuni obiective - fondcjcsedintanoua-1666707041.jpg
Consilierii judeţeni s-au reunit marţi, 25 octombrie 2022, în şedinţă ordinară, pentru a dezbate şi vota cele 35 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi, trei dintre ele fiind retrase. Din totalul proiectelor înscrise pe ordinea de zi, 15 au avut ca subiect de dezbatere operarea unor modificări față de bugetul aprobat pentru anul 2022, atât în cazul bugetului de venituri și cheltuieli al județului Constanța, cât și în cazul a 14 instituții aflate în subordinea CJC.

Astfel, bugetul de venituri şi cheltuieli al judeţului Constanţa a fost rectificat prin diminuarea cu suma de 2.137.313 lei, faţă de bugetul aprobat anterior. În ceea ce privește rectificarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale instituțiilor subordonate CJC, majoritatea modificărilor bugetare s-au realizat în sensul majorării acestora, singura diminuare bugetară fiind votată în cazul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Albatros” Constanța, unde bugetul a fost micșorat cu suma de 84.000 lei, de la 2.283.780 la 2.199.780 lei. Bugetul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Delfinul” Constanța a fost majorat cu suma de 139.550 lei, cel al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori” Constanța, cu suma de 85.850 lei, iar cel al Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Constanța a fost majorat și el, cu suma de 25.000 lei.

În scopul bunei funcționări a instituțiilor de cultură, se vorbeşte de o majorare și în cazul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” Constanța și a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Mai exact, bugetul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” Constanța a fost suplimentat cu suma de 348.300 lei, fiind actualizat, totodată, și programul evenimentelor culturale pentru anul în curs. În cazul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, bugetul de venituri și cheltuieli a fost rectificat prin majorarea subvenției cu suma de 330.000 lei, rezultând un buget rectificat în cuantum de 11.253.200 lei.


Pentru trei instituții medicale subordonate CJC, consilierii județeni au votat majorarea bugetelor astfel: bugetul Direcției Generale de Asistenă Socială și Protecția Copilului - suplimentat cu suma de 8.561.008 lei, bugetul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța - cu suma de 815.355 lei și, nu în ultimul rând, bugetul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța a fost majorat și el cu suma de 304.026 lei.

Pentru atingerea obiectivelor Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, au fost aprobate rectificări bugetare, însă fără a duce la modificarea sumei totale a bugetului aprobat inițial. Totodată, pentru funcționarea instituției în parametrii optimi propuși, programul anual de evenimente culturale ale acestei instituții a fost actualizat. Rectificări bugetare între capitole s-au operat și pentru Muzeul de Artă Constanța, Unitatea de Asistență Medico-Socială Agigea și Teatrul de Stat Constanța. Toate aceste modificări bugetare sunt generate de raţiuni obiective, fiind influenţate de gradul de realizare a veniturilor proprii şi dinamica necesităţilor specifice fiecărei instituţii.
 

A fost dezbătut și aprobat și proiectul privind stabilirea prețurilor medii ale principalelor produse agricole, precum și a prețului mediu/tona de iarbă (masă verde) obținută de pe pajiște, la nivelul județului Constanța, pentru anul 2023. În conformitate cu prevederile art. 84 alin. 5 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, actualizată, Consiliul Județean stabilește prețurile medii la principalele produse agricole din județ, ca urmare a propunerii direcțiilor teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în vederea emiterii deciziilor de impunere anuale, respectiv pentru anul 2023, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri în baza unui contract de arendă, pentru care arenda se exprimă în natură. La ședința de marţi au fost prezenți un număr de 33 de consilieri județeni.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0648 secunde