CJC s-ar putea întruni săptămâna viitoare pentru a aproba bugetul pe 2010

856
Conducerea Consiliului Județean Constanța (CJC) susține că și-a structurat deja o proiecție a bugetului pe 2010, însă așteaptă să primească de la Guvern varianta oficială a bugetului de stat. Cei doi vicepreședinți ai CJC, Cristian Darie și Cristinel Dragomir, au recunoscut că au existat deja discuții în cadrul consiliului pe proiectul legii bugetului de stat pe 2010, urmând să fie stabilită în scurt timp și varianta de buget pentru CJC.
Cristinel Dragomir a declarat chiar că CJC s-ar putea întruni într-o ședință săptămâna viitoare să supună la vot proiectul de buget. Atât Darie, cât și Dragomir au precizat că mai multe capitole ar putea suferi reduceri semnificative, întrucât și sumele propuse de Executiv au fost diminuate, așa cum s-a întâmplat în cazul ajutoarelor sociale și al celor pentru lemne.

Restructurări de posturi
În privința posibilelor restructurări și reduceri de posturi, vicepreședintele Cristinel Dragomir a declarat că CJC nu a primit până în prezent niciun document oficial care să stabilească o anumită formulă de funcționare. "Exista un proiect de hotărâre pe masa Guvernului și potrivit lui, CJC ar fi trebuit să își reducă numărul de angajați la 180. Însă nu am primit nimic oficial momentan și nici nu știu dacă s-a aprobat. Dar dacă se va hotărî, ne vom conforma și noi", a adăugat el. Totodată, Dragomir a negat faptul că ar fi existat deja discuții în interiorul CJC privind reducerile de posturi de la nivelul instituției sau al celor subordonate Consiliului Județean Constanța.
O parte dintre directorii contactați de noi se așteaptă la reduceri de personal, în timp ce alții speră să funcționeze în continuare pe structurile din 2009. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanța, nu a exclus posibilitatea ca organigrama instituției să sufere modificări. Cu toate acestea, ea a precizat că de-abia după ce CJC va aproba bugetele instituțiilor subordonate, va putea pune la un punct o strategie pentru cea mai bună restructurare sau reorganizare.
Pe de altă parte, directorul Teatrului de Stat Constanța, Virgil Iosif, a dat asigurări că nu vor fi restructurări, ci vor fi nevoiți să funcționeze cu un buget mai redus. Virgil Iosif a admis că a avut niște discuții cu conducerea CJC, însă acestea nu au vizat decât bugetul Teatrului de Stat. "Am fost informați că se reduc bugetele și va trebui să ne descurcăm cu banii pe care îi avem. Astfel, putem vorbi doar de o reorientare a noastră în privința proiectelor pe care vrem să le derulăm, fiind nevoiți să negociem cu regizorii un preț cât mai mic", a explicat Iosif.
Daniela Vlădescu, directorul Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" Constanța, a declarat că așteaptă să se clarifice această problemă cât mai curând. Vlădescu a mai afirmat că bugetul și organigrama instituției pentru 2010, transmise deja către CJC, urmează schema celor de anul trecut, suferind doar câteva modificări după ce 30 de persoane și-au depus cererea de pensionare.
Directorul Teatrului de Copii și Tineret Constanța, Vasile Gherghilescu, a mărturisit că așteaptă, la rândul său, să primească varianta bugetului de la consiliu pentru a vedea dacă se impun restructurări.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.616 secunde