În urma neregulilor depistate

CJC va constitui o comisie care să supervizeze activitatea Regiei Județene de Drumuri

350
1

Articole de la același autor

După ce săptămâna trecută conducerea Consiliului Județean Constanța a făcut un control fulger la sediul central al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța (RAJDP) și la stația Preparare Asfalt - Cuza Vodă, a sosit rândul unei vizite neanunțate la secțiile Agigea și Topraisar. Și aici, au fost găsite mai multe nereguli.

"Mașinile erau plecate în cursă cu foile de parcurs în alb, fără a se cunoaște destinația lor, iar gestionara nu știa să scoată situația cu stocul de piatră și nici unde să îl identifice în calculator. Este incredibil ce descoperim în fiecare vizită, dar și ce ni se comunică la fața locului de către angajații regiei", a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu.

El a mai adăugat că și la stația RAJDP Topraisar au fost găsite nereguli. Astfel, șeful de secție în timpul orelor de muncă nu era la serviciu, acesta fiind găsit la domiciliu.

"Și la această secție mașinile erau pe traseu, fără documentele prevăzute de lege. În plus, un utilaj de estetică rutieră era nefolosit de câteva zile, din cauza unei defecțiuni. Ne propunem să continuăm controalele, tocmai pentru a identifica situația reală din fiecare secție a RAJDP. Ne dorim să o salvăm, însă trebuie să știm care este realitatea. Neregulile trebuie să ia sfârșit", au punctat oficialii Consiliului Județean Constanța.

Chiar dacă în momentul de față situația RAJDP este mai mult decât delicată, conducerea instituției județene susține că și-a propus să reabiliteze și să rentabilizeze regia.

"Din păcate, am identificat și la cele două secții vizitate numeroase probleme. Surprizele neplăcute nu contenesc să apară. Dorim să facem cât mai rapid curățenie în curtea regiei. Este inadmi-sibil ce am putut găsi pe parcursul controlului", a mai declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu.

Pe de altă parte, el a mai adăugat că a solicitat o întrevedere cu administratorul judiciar pentru rezolvarea problemelor descoperite în urma acestor vizite inopinate.

"Este inadmisibil cum a fost condusă și gestionată această regie. RAJDP poate fi salvată, dar cu multă atenție", au conchis șefii CJC.

În altă ordine de idei, liderii CJC au precizat că vor propune plenului Consiliului Județean Constanța constituirea unei comisii, din care să facă parte toate formațiunile politice reprezentate în consiliu. Scopul acestei comisii ar fi cel de a superviza activitatea și rentabilizarea RAJDP.

Comentează știrea

Gheorghe
13 iulie 2016
Mirare

Situatia aceasta este cunoscuta. De ce se fac ca nu o cunosc ? Chiar cred ca suntem prosti. Se minuneaza cand aceasta situatie treneaza de mult timp.In fruntea acestor sectii sunt puse persoane ( in majoritate fara pregatire ) care au o singura calitate. Membru de partid.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7849 secunde