Consilierii județeni ai PD-L, hotărâți să continue inițiativele nefinalizate în 2009

1783
Consilierii județeni ai PD-L, hotărâți să continue inițiativele nefinalizate în 2009 - 47097dc5bb200916487d7d569023b537.jpg
Prioritatea consilierului democrat-liberal Adrian Gheorghiță pentru acest început de an o constituie desemnarea unui reprezentant al Consiliului Județean Constanța în comisia de referendum pentru demiterea primarului din Năvodari, Mariana Mircea.
La mijlocul lunii decembrie, prefectul județului Constanța Claudiu Palaz a cerut tuturor instituțiilor abilitate, inclusiv CJC, să desemneze câte un reprezentant care să facă parte din comisia de referendum. Refuzul președin-telui CJC, Nicușor Constantinescu, de a supune dezbaterii un proiect de hotărâre inițiat de către consilierii PD-L în acest sens, chiar în ședința din 18 decembrie, i-a determinat atunci pe aleșii democrat-liberali să părăsească sala.
"Nu voi renunța la acest proiect și vreau ca în prima ședință din acest an să îl introducem pe ordinea de zi", a declarat Adrian Gheorghiță. Tot el a precizat că aleșii au primit, recent, din partea prefectului o scrisoare în vederea aprobării unei hotărâri de consiliu pentru numirea unui reprezentant în comisia de referendum.
De asemenea, Gheorghiță și-a exprimat intenția de a continua demersurile privind validarea consilierului județean Gheorghiță Corbu, pentru care poartă un război de peste un an cu șeful CJC.
În sfârșit, el nu va abandona o altă inițiativă mai veche care vizează înființarea unui serviciu informatizat de evidență a populației în comuna Valu lui Traian.

"Da" pentru Formula 1, dar fără banii CJC
În opinia lui Ionel Manafu, pentru consilierii PD-L, anul 2010 va fi în continuare dificil pentru că se află în aceeași minoritate, dar vor încerca să promoveze proiecte de grup care au mai multe șanse să ajungă pe ordinea de zi a ședințelor decât inițiativele individuale.
Totodată, el a făcut referire și la atitudinea și acțiunea colegilor liberali de pe parcursul lui 2009, exprimându-și speranța că "ei vor face ceea ce gândesc și nu vor intra într-o grămadă de voturi".
De asemenea, Ionel Manafu s-a declarat un susținător al proiectelor turistice private, precum Formula 1 pe apă. Consilierul a menționat că este de acord ca această competiție să se organizeze, dar fără contribuția financiară a CJC. "Noi am putea asigura logistica, dar fără implicații financiare. Ceea ce se întâmpla până acum era foarte simplu: noi investeam bani publici într-un concurs, iar acei bani se duceau într-o zonă privată și, din câte am înțeles, investiția aducea și mai mulți bani tot pentru zona privată", a atras atenția el.

Obiective culturale
Democrat-liberalul Mihai Petre a declarat că, în 2010, și-a propus să inițieze aproximativ 4-5 proiecte de hotărâre pentru fiecare ședință de consiliu. "Două proiecte la care nu voi renunța sunt reabilitarea bisericii Adormirea Maicii Domnului din spatele magazinului Tomis și sprijinirea unei tinere constănțene bolnave de cancer care trebuie să suporte o operație de 20.000 de euro, proiecte pe care le-am depus deja anul trecut", a explicat el.
În plus, Mihai Petre intenționează să găsească sprijin financiar pentru editarea unei colecții de volume aparținând scriitorului dobrogean Pavel Chihaia. Petre nu a exclus nici posibilitatea de a susține organizarea unui festival de jazz la Constanța.
"Apoi, aș vrea să se permanentizeze ajutorul acordat în 2009 Asociației Nevăzătorilor din Constanța, precum și copiilor cu rezultate deosebite la învățătură care trebuie încurajați să continue să se pregătească", a mai punctat el.
Și Dionisie Culețu și-a manifestat interesul pentru acordarea unui sprijin financiar reabilitării și consolidării bisericilor vechi din județ. Ca membru al Comisiei de specialitate de Turism, agroturism, comerț, servicii publice și agrement, Culețu intenționează să propună construirea unui parc de distracții în zona de sud a litoralului, care este lipsită de atracții pentru turiști.

Avioane pentru agricultură
În schimb, Constantin Florian și Gheorghe Șuțu sunt preocupați de îmbunătățirea stadiului actual în care se află agricultura la nivelul județului. "Am înțeles că, în urma restructurărilor, o parte dintre agenții și direcții agricole ar putea ajunge în subordinea Consiliului Județean Constanța. Acum suntem preocupați să vedem care vor ajunge până la urmă la CJC și cum se vor orga-niza", a remarcat Florian Constantin.
Democrat-liberalul Gheorghe Șuțu lucrează la un proiect pentru a-i proteja, printr-un program comun, pe toți agricultorii ale căror culturi sunt afectate de diferite boli. "Important este să identificăm potențialii bene-ficiari și să le asigurăm niște baze comune pentru un posibil tratament folosind aviația. Este mult mai ușor să intervii cu mijloace specializate de acest tip, mai ales în condițiile în care ne confruntăm cu un an ploios și oamenii nu pot intra pur și simplu în câmp", a explicat Șuțu. "Proiectul încă nu este definitivat. Trebuie să găsim și niște sponsori pentru a stabili câte avioane putem pune la dispoziția oamenilor, dar este un ajutor de care constănțenii ar putea beneficia", a încheiat el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7228 secunde