În cazul excluderii sale din PD-L,

Primarul Nădrag din Hârșova vrea să rămână independent

2303
Primarul Nădrag din Hârșova vrea să rămână independent - 56e35bb7fdbbc6570acb607ad4ab4be0.jpg
Șeful administrației publice locale din Hârșova, (încă) democrat-liberalul Tudorel Nădrag susține, ca un soi de replică la declarațiile, de acum câteva zile, ale președintelui PD-L Constanța, Mircea Banias, potrivit cărora pedeliștii iau în calcul excluderea edilului-șef pe motivul "fraternizării" sale cu PSD-ul și al campaniei pro- Mircea Geoană, că acuzațiile care i se aduc "nu se bazează decât pe zvonuri, intoxicări și bârfe". "Totul provine din intoxicările dușmanilor mei. Sunt simple zvonuri. Conducerea PD-L nu are motive sau argumente puternice pentru excluderea mea, deși este, desigur, dreptul ei. Atâta doar că ar putea să greșească", a explicat primarul din Hârșova, localitate în care Traian Băsescu a obținut, în al doilea tur al alegerilor, 50,9%, în vreme ce Geoană, 49,1%.
Totodată, Tudorel Nădrag a declarat că va participa, dacă va fi invitat, la proxima ședință a Biroului Permanent Județean, eveniment care va avea loc, cel mai probabil, la sfârșitul acestei săptămâni. În această ordine de idei, pedelistul a ținut să precizeze că nu "a bătut palma cu Nicușor Constantinescu" și că, dacă ar fi făcut acest lucru, și l-ar fi asumat public. "Eu sunt primar PD-L. Problema e, însă, aceea că am lăsat loc de bună ziua peste tot și de aceea m-am bucurat mereu și de susți-nerea Consiliului Județean Constanța în proiectele derulate în localitate. Dar sunt un om matur, răspund pentru faptele mele. Dacă am de gând să trec la PSD, eu anunț dinainte, că nu mi-e rușine s-o fac. Dar, repet, acum e vorba de o intoxi-care. De aceea spun că PD-L ar putea să greșească prin decizia excluderii mele", a adăugat Nădrag.
Cu toate acestea, primarul din Hârșova a ținut să reamintească un aspect și anume: "Ceea ce am de spus PD-L-ului este că partidul meu este Hârșova. Iar PD-L Hârșova se numește Tudorel Nădrag pentru că am preluat această organizație de la zero".
Chiar și așa, șeful administrației locale hârșovene a mai afirmat că, în cazul excluderii sale din partid, la care, așa cum a lăsat să se înțeleagă, se așteaptă, el nu va bate la ușile PSD-ului: "Chiar dacă mă vor exclude, eu nu mă duc la PSD. Rămân independent", a subliniat Tudorel Nădrag care, totodată, a specificat că nu se teme pentru susținerea financiară a proiectelor viitoare căci, susține el, "proiectele nu sunt ale lui Nădrag, ci ale comunității".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4341 secunde