Consilierii județeni PD-L câștigă încă un proces cu CJC

2368
Consilierii județeni PD-L câștigă încă un proces cu CJC - 0443e13d26cef6b4b389eeeec9ab25c0.jpg
Pentru a doua oară, comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Județean Constanța au fost anulate de către instanță. După ce primul proces pentru anularea hotărârii de înființare a acestora a fost atacat în instanță cu succes de către Ion Popescu, fost consilier județean PD-L, a doua oară demersurile au fost preluate de către Adrian Gheorghiță, avocat și,
de asemenea, ales județean democrat - liberal.

Instanța s-a pronunțat la începutul acestei luni asupra solicitării înaintate de avocatul Adrian Gheorghiță, în numele grupului PD-L din cadrul Consiliului Județean Constanța, privind desființarea comisiilor de specialitate.
Potrivit lui Gheorghiță, comisiile de specialitate au fost înființate "cu sfidarea legii" și a doua oară, mai exact în cadrul ședinței din data de 16.03.2009, prin hotărârea nr. 74. Potrivit acestei Hotărâri, pedeliștii beneficiază, ca și prima dată, tot de nouă locuri în loc de zece, câte ar trebui să ocupe de fapt, în comisiile de specialitate. Motivul pentru care consilierilor PD-L li se refuză un loc într-una din cele șase comisii este acela că unul dintre consilierii PD-L (Gheorghiță Corbu) nu a fost validat nici până în prezent, astfel că pesediștii care sunt majoritari susțin că distribuția locurilor se face proporțional cu numărul consilierilor validați și nu cu cel al numărului de mandate obținute în urma alegerilor.
Comisiile de specialitate ale CJC au fost constituite după același principiu și prima dată, prin Hotărârea nr. 215 adoptată în ședința din 23 iunie 2008. Hotărârea a fost însă atacată și anulată prin sentința civilă nr. 1376/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța.
"Cu toate acestea, reconstituirea Comisiilor de specialitate a avut loc prin Hotărârea 74/16.03.2009, însă în aceleași condiții cu sfidarea legii și a dispozițiilor exprese ale instanței de judecată", susține avocatul Adrian Gheorghiță.
El aduce ca argument pentru solicitarea sa de desființare a actualelor comisii prevederile Regulamentului cadru de organizare și funcționare a Consiliilor Locale, după cum urmează:
"Art. 17. - (1) Numărul locurilor care revine fiecărui grup de consilieri sau consilierilor independenți în fiecare comisie de specialitate se stabilește de către consiliul Local, în funcție de ponderea acestora în cadrul consiliului.
(2) Nominalizarea membrilor fiecărei comisii se face de fiecare grup de consilieri, iar a consilierilor independenți, de către consiliu, avându-se în vedere, de regula, pregătirea lor profesională și domeniul în care își desfășoară activitatea.
(3) În funcție de numărul membrilor consiliului, un consilier poate face parte din 1-3 comisii, dintre care una este comisia de bază. Indemnizația de ședință se va achita numai pentru activitatea desfășurată în comisia de bază".
Astfel că, potrivit celor menționate mai sus, PD-L ar trebui să beneficieze de zece locuri în cele șase comisii de specialitate și nu de nouă cât are acum.
La alegerile din 2008, PD-L a obținut nouă mandate de consilieri județeni, numai că, până în prezent, au fost validați opt consilieri.
Hotărârea nu este definitivă, Consiliul Județean având dreptul la recurs.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3572 secunde