Mircea Banias confirmă:

Biroul Permanent Județean al PD-L Constanța a fost redus cu șapte membri

2581
Biroul Permanent Județean al PD-L Constanța a fost redus cu șapte membri - b153ea161401d7c68911515ffd65d457.jpg
// Banias a explicat că în decizia de excludere din BPJ a celor șapte membri s-a ținut cont de "cât de implicați au fost aceștia în campanie"

Liderul Organizației Județene a PD-L Constanța, senatorul Mircea Banias, a confirmat, ieri, faptul că Biroul Permanent Județean al PD-L a revenit la formula de 29 de membri, așa cum prevede statutul partidului. În felul acesta, șapte membri ai PD-L nu mai fac parte din BPJ, căci acesta din urmă a funcționat, în urma tensiunilor și scandalurilor care au divizat organizația de la malul mării în vara lui 2008, cu 36 de membri, prin derogare de la statut. Senatorul constănțean a declarat că la baza deciziei de excludere a stat "gradul de implicare a acestora în campanie": "Nu pot să spun că a existat neapărat un criteriu de evaluare. Dar a fost vorba și despre cât de implicați au fost aceștia în campanie", a remarcat liderul pedeliștilor constănțeni.
În ceea ce-i privește pe cei șapte pedeliști excluși din BPS, aceștia sunt Laurențiu Mironescu, Senol Zevri, Dumitru Moinescu, Dionisie Culețu, Cristian Tănase, Marian Sava și Iancu Stavrositu.
În această ordine de idei, Mircea Banias a declarat că, ulterior alegerilor prezidențiale, alegeri pe care pedeliștii le-au câștigat atât în țară, cât și în județul Constanța, organizația trebuia să revină la acea formulă de BPJ care este în conformitate cu prevederile statutului. "Plecând de la rezultatele foarte bune înregistrate la prezidențiale am considerat că este normal să depășim perioada asta a Biroului interimar, care funcționa în variantă extinsă. Era, de altfel, singurul BPJ din țară care număra mai mulți membri decât prevede statutul", a explicat parlamentarul constănțean, în opinia căruia decizia "este una statutară, firească".
Banias susține că înainte de a lua această măsură a discutat cu colegii săi din Biroul Permanent Național în ședința de luni, de la București. Întrebat dacă se așteaptă la replici dure sau la reacții de nemulțumire din partea colegilor săi din PD-L Constanța, recent excluși din structura de conducere, senatorul a precizat: "E posibil să fie și nemulțumiri. Dar e firesc ca după ce ne-am concentrat pe campania electorală să ne ocupăm acum și de partid. În plus, nici după alegerile din interiorul partidului, care vor avea loc peste două luni, BPJ-ul nu va mai funcționa cu 36 de membri", a mai menționat Banias. El a specificat că excluderea din BPJ a celor șapte nu reprezintă o sancțiune, "nu înseamnă că ei pierd susținerea partidului și, mai mult, au posibilitatea de a candida pentru funcția din BPJ la alegerile de peste două luni". "În două luni nu moare nimeni, nu-i mare filozofie, a fost o decizie firească", a subliniat în continuare președintele PD-L Constanța.
Și dacă despre restul exclușilor nu a comentat, Banias a precizat că, în cazul lui Laurențiu Mironescu, a fost luat în calcul "faptul că el face parte și din Biroul Permanent Local al PD-L Constanța". Nu în ultimul rând, despre Iancu Stavrositu, liderul democrat-liberalilor constănțeni a declarat că din BPJ trebuie să facă parte soția acestuia, deputatul Colegiului 10, Maria Stavrositu, "pentru că așa spune BPN-ul în cazul parlamentarilor, anume că ei trebuie să fie membri în BPJ". "Am considerat că unul dintre cei doi soți e suficient în BPJ", a conchis senatorul PD-L Mircea Banias.
În ceea ce privește proxima ședință de BPJ, aceasta ar putea avea loc, conform declarațiilor lui Banias, joi sau vineri.

"Este o glumă proastă!"
Despre decizia de revenire la vechea formulă a BPJ-ului, o parte dintre cei excluși au declarat, aseară, că nu aveau cunoștință și, de asemenea, că au aflat din presă. "N-am cunoștință de așa ceva. Cum s-a ajuns la concluzia asta, pe ce criterii a fost luată măsura?", a fost prima reacție a pedelistului Iancu Stavrositu. Acesta din urmă a specificat și că "dacă este adevărat, domnul Banias trebuie să spună cu cine s-a consultat și cine a aprobat această decizie". Ca o concluzie la vestea excluderii sale din BPJ al PD-L Constanța, Stavrositu a ținut să menționeze: "E o glumă proastă!".
Nici Dumitru Moinescu, fostul primar al municipiului Medgidia, nu știa despre decizia de excludere a șapte membri PD-L din Biroul Permanent Județean. Declarându-se surprins de măsura menționată, Moinescu a afirmat că preferă să nu facă niciun comentariu până când nu va fi înștiințat în mod oficial, moment în care va solicita niște explicații. "Nu știu nimic, dar precizez că eu am fost cooptat în acest BPJ după criza din PD-L din 2008, printr-o decizie a Biroului Permanent Național", a mai afirmat democrat-liberalul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3683 secunde