Consilierii județeni de la PNL se aliază cu cei de la PDL pentru obținerea banilor necesari artiștilor

1819
Consilierii județeni de la PNL se aliază cu cei de la PDL pentru obținerea banilor necesari artiștilor - 43a46bc0b34da101683a81b5c41cc0df.jpg
Ședința Consiliului Județean Constanța care a avut loc, miercuri, a înregistrat un abuz fără precedent în condițiile în care s-au alocat 13 miliarde de lei vechi pentru două fundații și nu s-au găsit soluții pentru plata salariilor restante ale artiștilor de la Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski".
"Nu putem rămâne impasibili la faptul că acești oameni nu și-au mai luat banii de două luni de zile, mai ales, acum, când vin sărbătorile de iarnă", a declarat consilierul județean Mihai Petre în cadrul unei conferințe de presă organizate, ieri, la sediul PDL Constanța.
El a mai spus că trebuie găsită o soluție urgentă pentru rezolvarea acestei probleme. Drept urmare, grupul consilierilor județeni de la PDL a cerut public sprijinul colegilor de la PNL. Mai mult, pentru a dovedi că atunci când este vorba de soarta unor oameni nu se poate vorbi de orgolii politice, ei au făcut un apel și la consilierii de la PSD care au majoritatea în Consiliul Județean Constanța.
În acest sens, ei au solicitat convocarea unei ședințe de îndată a Consiliului Județean Constanța cu două puncte pe ordinea de zi. Primul se referă la rectificarea bugetului de cheltuieli pentru plata salariilor restante ale artiștilor, iar cel de-al doilea, la anularea hotărârii prin care unii artiști sunt evacuați din garso-nierele de serviciu.
"Este nevoie de 1/3 din numărul de consilieri pentru a se putea convoca în mod legal o astfel de ședință, astfel că facem un apel public la colegii de la PNL să se ralieze demersului nostru pentru binele general ce vizează soarta artiștilor. Mai mult, facem un apel public și la colegii noștri de la PSD, pentru că, miercuri, am văzut că unii dintre ei au pus capul în pământ de rușine. Aceștia ar trebui să-l ridice și să semneze convocatorul pentru a se stabili o ședință a Consiliului Județean Constanța", a spus consilierul județean Mihai Petre.

Liberalii vor soluții concrete pentru a-i ajuta pe artiști
Auzind de acțiunea inițiată de consilierii de la PDL, liberalii din Consiliul Județean au spus că sunt de acord cu demersul lor.
"În principiu, sunt de acord să semnez convocatorul inițiat de colegii de la PDL dacă sunt prezentate și soluții. Aș vrea să ne întâlnim și să rezolvăm problema artiștilor și nu să ne întâlnim ca să ne certăm. Avem obligația morală de a soluționa această problemă. Personal, nu m-aș simți bine în prag de sărbători știind situația acelor oameni", a declarat Doina Carp.
"Așteptăm să vedem ce soluții există. Nu îmi doresc ca acei oameni să rămână în stradă", a spus și consilierul Adrian Bratu.
Aceeași părere a avut-o și liberalul Viorel Sorin Ciutureanu: "Personal, sunt de acord să achiesez la orice acțiune care îi poate ajuta pe acești oameni care merită să fie tratați cu demnitate".
În concluzie, rămâne de văzut dacă problema artiștilor va fi rezolvată înainte de sărbători și dacă, în ultimul ceas, președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, va înțelege că artiștii sunt oameni care merită să fie tratați cu respect și demnitate.

Umilință și sfidare în loc de plata salariilor restante
Ședința Consiliului Județean de miercuri a creat dispute aprinse pe de o parte între consilierii de la PDL și președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, care nu a dorit să stea cu ei la discuții, iar pe de altă parte, între același Nicușor Constantinescu și artiștii Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", care au făcut un protest spontan, solicitând plata salariilor restante.
Mai exact, angajații Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" nu și-au mai luat salariile din luna septembrie. Au așteptat, răbdători, ședința de consiliu județean de miercuri, în speranța că, în pragul sărbătorilor, cei care încă le hotărăsc destinele vor face o rectificare bugetară. În schimbul salariilor, au primit umilință și sfidare, atitudinea obișnuită pe care mai marii Consiliului Județean Constanța o au față de artiști.
Pe motiv că nu sunt bani pentru plata salariilor restante, Nicușor Constantinescu i-a dat afară pe artiști. În ajutorul lor, a sărit consilierul județean de la PDL, Mihai Petre. El a încercat să-i explice președintelui CJC că există soluții pentru ca acești oameni să fie fericiți de sărbători, însă Constantinescu nici nu a vrut să audă de ideile unui pedelist. În semn de solidaritate cu artiștii care nu și-au mai primit banii pe munca prestată de două luni de zile, toți consilierii de la PDL au părăsit sala.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.25 secunde