Consiliul Județean Constanța a început evaluarea managerilor instituțiilor de cultură

5994
Consiliul Județean Constanța a început evaluarea managerilor instituțiilor de cultură - bbbeef8e6c6a68ccd526333958dfaa51.jpg
Consiliul Județean Constanța a demarat, în cursul acestei săptămâni, evaluarea managerilor instituțiilor de cultură din subordinea sa, acțiune derulată prin intermediul comisiilor constituite la începutul lui 2010 în acest sens. Prima care a trecut pragul comisiei a fost Doina Păuleanu, managerul Muzeului de Artă Constanța.

CJC aproba, în ședința din 17 februarie anul acesta, o hotărâre care prevede înființarea a patru comisii de evaluare a managerilor instituțiilor de cultură aflate sub autoritatea sa.
Potrivit proiectului de hotărâre este vorba de patru astfel de comisii de evaluare care "păstoresc", fiecare, următoarele instituții: Comisia 1 răspunde de Biblioteca Județeană "I. N. Roman" Constanța, Comisia 2 de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Muzeul de Artă și Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, Comisia 3 de Teatrul de Stat Constanța, Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" și de Teatrul de Copii și Tineret, în vreme ce Comisia 4 va evalua managerii așezămintelor culturale și anume Școala Populară de Arte și Meserii Constanța, Universitatea Populară Constanța și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.
În ceea ce privește Comisia cu numărul 2, adică aceea care a evaluat activitatea managerului Muzeului de Artă, Doina Păuleanu, din ea fac parte Iolanda Petrea, consilier în cadrul Direcției pentru Cultură, Învățământ, Sport, Sănătate, Organizare evenimente și Protocol din cadrul CJC, Virgil Nițulescu, președinte al Comitetului Național Român al Consiliului Internațional al Muzeelor, Mircea Victor Angelescu, consilier în cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, Daniela Caruțiu, conf. univ. dr. în cadrul Facultății de Arte a Universității "Ovidius" Constanța, dar și viceprimarul Constanței, Decebal Făgădău.
Deși din hotărârea CJC reiese că membrii acestei comisii ar fi trebuit să îi evalueze pe toți cei trei manageri, Doina Păuleanu este, se pare, singurul care a trebuit să treacă de proba evaluării. Și asta pentru că ceilalți doi manageri au avut, până acum, statut de interimari.
Interesant de remarcat este modul în care a fost constituită această comisie din moment ce, deși ea răspunde de instituții din subordinea CJC, în componența ei regăsim și un reprezentant al municipalității Constanța, în speță viceprimarul Făgădău, care a explicat faptul că numirea sa în această structură, numire de care a aflat retroactiv, dar care, susține el, îl onorează, s-a bazat și pe calitatea de fost director al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, dar și pe pregătirea profesională în științele economice. Edilul a adăugat că, dat fiind că Muzeul de Artă se află pe raza administrativ-teritorială a municipiului Constanța, era firesc ca un reprezentant al administrației publice locale să se regăsească, și el, în co-misie.
În urma evaluării, Doina Păuleanu a fost notată de comisie cu nota… 7,72, o notă care va atrage cu siguranță și o contestație, aceasta urmând a ajunge la o altă comisie.
Poate deloc întâmplător respectiva comisie care va analiza contestațiile este formată din Cristian Zgabercea, Directorul Direcției pentru Cultură, Învățământ, Sport, Sănătate, Organizare evenimente și Protocol a CJC, Radu Volcinschi, directorul Direcției Generale de Administrație Publică și Juridică din cadrul CJC și Tudorel Pîrvu, șeful Direcției Generale de Buget Finanțe din cadrul aceluiași Consiliu Județean.

Comisia, drept de viață și de moarte
Deloc de neglijat este încă un aspect ce reiese din expunerea de motive care însoțește hotărârea prin care au fost constituite comisiile cu pricina și potrivit căreia orice manager care nu "corespunde" comisiei ar putea fi demis. "În urma evaluării, comisia elaborează un raport motivat asupra rezultatului obținut de manager și face recomandări pentru continuarea sau încetarea managementului, respectiv reînnoirea ori rezilierea contractului de management încheiat cu respectivul manager", se arată în expunerea de motive semnată de însuși președintele CJC, Nicușor Constantinescu.

Clauză de confidențialitate
În ceea ce privește nota obținută de managerul Muzeului de Artă, anume 7,72, viceprimarul Decebal Făgădău a motivat că "printre criteriile de evaluare nu se numără doar rezultatele financiare ale instituției, ci și numărul de proiecte derulate de aceasta, dar și deschiderea pe care o manifestă o instituție de cultură față de instituții europene similare". Întrebat, însă, ce notă i-a acordat Doinei Păuleanu în calitate de membru al Comisiei cu numărul 2, Făgădău a răspuns că "există o declarație de confidențialitate care împiedică membrii comisiei să facă public acest aspect".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.6997 secunde